Politic
ALEGERI LOCALE 2020 | Dej – Cine vrea să fie primar, numele vehiculate – VOTEAZĂ ÎN SONDAJ!
Publicat acum
5 anipe
De-abia s-au încheiat alegerile prezidențiale și deja se pune țara la cale pentru următoarele alegeri, cele locale, ce vor avea loc în vară, pe 7 iunie 2020. Este de așteptat ca lupta pentru Primăria Municipiului Dej să fie una strânsă.
Până în acest moment nimeni nu și-a anunțat intrarea în competiția pentru Primăria Municipiului Dej. Totuși, actualul primar al Dejului, Morar Costan va fi cel mai probabil, din nou, candidatul social-democraților. Aflat la al treilea mandat de edil, Morar Costan și-a zdrobit adversarii la precedentele locale. Pe 10 iunie 2012, Morar Costan obținea nu mai puțin de 67% dintre voturi (10.954 voturi din totalul celor 16.357 voturi valabil exprimate). Principalul său contracandidat, PDL-istul Gheorghe Benea convingea atunci doar 18% dintre alegători (2.934 voturi). Patru ani mai târziu, în 2016, Morar Costan primea 9066 voturi, reprezentând 62,17%. Adversarul său, PNL-istul Aurelian Mureșan era votat de 3713 persoane, reprezentând 25,46%. Având aceste cifre ”în spate”, Morar Costan ar putea fi îndreptățit să viseze la al patrulea mandat, deși – conform unor voci din oraș – cifrele sale ar fi în scădere. Chiar și așa, susțin aceleași ”guri”, PSD-istul ar avea ”un procent suficient de bun, de peste 50%, încât să câștige, din nou, Dejul”.
În cursa pentru Primăria Dej se va înscrie și Aurelian Mureșan, președintele PNL Dej. În decembrie 2015, Mureșan anunța că intră în lupta pentru scaunul de primar al municipiului Dej și prelua, oficial, funcția de conducere deținută până atunci de cei doi co-președinți, Marius Mînzat și Dan Gavrea. Candidatul PNL s-a alăturat partidului din care face parte în 2009, iar în 2012 a devenit consilier local și viceprimar al municipiului Dej. La localele din urmă cu patru ani, Mureșan a obținut 3713 voturi (25,46%) și a pierdut alegerile în fața lui Morar. În 2017, acesta a fost reconfirmat președinte PNL Dej. Anul acesta, tot Mureșan ar avea prima șansă pentru a fi desemnat candidatul liberalilor la locale. Conform surselor noastre, și consilierul local Marius Butuza ar putea reprezenta o opțiune pentru liberali. Este de așteptat ca PNL-iștii să profite de ”valul PNL” (liberalii au câștigat alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2019, inclusiv la Dej) și pentru prima dată în ultimii ani să îi pună cu adevărat probleme actualului edil. Atât în 2012, cât și în 2016, opoziția nu a avut șanse în fața lui Morar, însă anul acesta liberalii simt ”miros de sânge” și cred că pot câștiga.
În 2016, Dej24.ro anunța că Uniunea Maghiară Democrată din România (UDMR) nu va avea reprezentat pentru fotoliul de primar al municipiului Dej. Cel mai probabil, nici anul acesta maghiarii din oraș nu vor avea candidat pentru funcția de primar, urmând să se regăsească doar pe listele pentru Consiliul Local.
În 2016, Sebastian Lazin candida pentru Primăria Dej din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP). Cum Lazin este foarte aproape de a se alătura PNL, PMP va avea un alt candidat. Traian Mureșan ”s-a ocupat” în ultimul timp de filiala din Dej, însă nu se știe dacă acesta va fi ”alesul” PMP sau dacă se va miza pe altcineva. Momentan sunt vehiculate mai multe nume, unele deja consacrate, cunoscute publicului larg.
Nici Vicențiu Știr – desemnat candidat ALDE la Primăria Dej în 2016 – nu va mai candida în 2020. Ioan Făt a preluat șefia organizației ALDE Dej în 19 aprilie 2018 (în urma retragerii lui Vicențiu Știr) și, validat de Biroul Județean ALDE Cluj, a asigurat interimatul până la alegerile de februarie 2019, când a fost ales președinte. Încă nu se știe dacă omul de afaceri va candida la localele din acest an, însă la ora redactării materialului este favorit pentru această postură.
Pro România, partidul lui Victor Ponta, este nou pe scena politică. Vasile Revnic conduce organizația locală Pro România și cel mai probabil va fi ”vârf de lance” la localele din 2020. Vă reamintim, Revnic a fost singurul candidat independent din județul Cluj la alegerile parlamentare din 2016.
Alianța USR-PLUS Dej a produs supriza la alegerile europarlamentare din 2019, când a obținut locul doi la nivelul municipiului Dej, devansând PSD. Ulterior, la prezidențiale, în primul tur, USR-PLUS s-a ales cu 1990 voturi, reprezentând 13,03% (locul 3). Alexandrina Haranguș este președinte USR Dej, aceasta fiind aleasă de aproximativ două săptămâni în fruntea formațiunii. Totuși, nu este sigur că Haranguș va fi candidatul alianței la localele din 2020. Mai multe nume sunt vehiculate în spațiul public, o decizie urmând să fie luată în perioada imediat următoare.
Cum ”stânga” s-a impus detașat la ultimele alegeri locale, există voci care susțin că ”dreapta” ar trebui să fie reprezentată de un singur candidat – susținut de PNL, PMP, ALDE, USR-PLUS, etc. Cei care cred în această variantă sunt convinși că doar împreună pot să îl învingă pe Morar Costan și să oprească ”hegemonia roșie”.
Și Consiliul Local Dej va suferi modificări. La această oră, PSD are 11 scaune, PNL 5, UDMR 2 și PRM 1. Ne așteptăm ca în 2020 numărul aleșilor PSD să scadă drastic și cel puțin două locuri să fie ocupate de alte partide, precum USR-PLUS, PMP sau ALDE. Astfel, din punct de vedere al reprezentării politice, Consiliul Local Dej ar urma să fie mult mai echilibrat și astfel ”alianțele” între partide ar putea deveni cu adevărat importante în vederea formării unei majorități.
Cine credeți că va fi ales edil în 2020? Vă invităm să votați în SONDAJUL de mai jos! (*alegeți candidatul și apoi apăsați ”vote” pentru a finaliza procesul de votare)
[poll id=”2″]
Iosif
2020-01-04 la 4:02:07 PM
unde se poate vota ?