Conectează-te cu noi

Social-Cultură

De ce i-a scris dejeanca fetei care a fost violată de 7 indivizi? ”Le încurajez pe fete să nu tacă!”

Publicat acum

pe

scrisoare

Femeia din Dej, care zilele trecute i-a scris o scrisoare tinerei din Văleni, care a fost violată de 7 indivizi, explică de ce a recurs la acest gest.

Dej24.ro va prezentat în urmă cu 2 zile scrisoarea unei femei din Dej adresată tinerei din localitatea vasluiană Văleni, violată de 7 indivizi. Povestea acesteia a sensibilizat o țară întreagă, sute de mii de români semnând o petiție pentru pedepsirea indivizilor. Citește scrisoarea AICI.

Iulia Gavrilaș a acceptat acum să stea de vorbă cu reporterii Adevărul și a explicat de ce i-a scris fetei din Văleni: ”Să le încurajeaz pe fetele şi pe femeile care trec prin aşa ceva (n.r. prin violuri şi tentative de viol) să nu tacă. Mi se pare extrem de important pentru toată opinia publică să înţeleagă că un viol sau orice tentativă de viol este o experienţă extrem de traumatizantă care te face, mai ales ca tânără, să te simţi umilită, murdărită, terfelită. E greu să găsesc cuvintele prin care să califici felul în care te simţi după o astfel de experienţă”, le-a mărturisit Iulia.

Totodată, întrebată ce a simțit când a auzit de violul din Văleni, dejeanca a declarat: ”Revoltă. În primul rând, revoltă. Sunt extrem de revoltată. Nu pot să-mi reprim acest sentiment. Ăsta e sentimentul care m-a dominat de când am luat la cunoştinţă toate faptele legate de acest viol. Mă revoltă numai simplul gând că un om consideră poate să dispună de trupul cuiva fără consimţământul persoanei respective. Asta mi se pare ceva cumplit. Am încercat de câteva ori să mă pun în pielei fetei, dar nu pot. Este inuman ce i s-a întâmplat. E înfiorător să te gândeşti la asta. Nici nu pot să mă gândesc la momentele crunte prin care a trecut. Să vezi 7 animale care, pur şi simplu, nu ţin cont de tine, de plânsul tău, de implorările tale. Să auzi că plânge acolo şi că nu mai poate şi că e distrusă şi tu să continui să te bucuri de trupul ei ca un animal, ca un barbar, că nici animalele nu fac aşa ceva. E ceva strigător la cer, nici nu poate fi calificat. Să faci asta cu plăcere, cu sadism, să continui să faci lucrul ăsta ore în şir fără să te impresioneze durerea. Nu ştiu, e ceva cumplit…”.

”Citisem că un violator din SUA a primit o pedeapsă de 600 şi ceva de ani… e ca să se vadă că o astfel de faptă merită o pedeapsă cruntă, crâncenă, să simtă că îi iese pe nas şi pe urechi o nemernicie atât de mare. Să trăiască acolo în faţa lipsei lui de conştiinţă – că un om care are conştiinţă nu face aşa ceva – cu gândul că a comis o nemernicie atât de mare, că nu există decât să stea acolo ca o cârtiţă până închide ochii. Legile sunt foarte blânde la noi. Am citit o mulţime de ştiri despre violatori care au fost eliberaţi şi au comis, din nou, violuri, după ce au fost eliberaţi… Parlamentarii trebuie luaţi la răspundere şi să se implice mult mai mult în schimbarea legilor, şi să facă ceva pentru persoanele acestea care trec prin astfel de traume”, a mai declarat pentru aceeași sursă Iulia Gavrilaș.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER