Conectează-te cu noi

Politic

EXCLUSIV. Ședință BOMBĂ la PSD Dej | Morar Costan, ”executat” de la conducerea organizației + se propun candidați | ALEGERI LOCALE 2020

Publicat acum

pe

ALEGERI LOCALE 2020 | PSD-iștii din Dej se vor întruni în această după-amiază, de la ora 17, pentru a stabili o strategie, după ce primarul Morar Costan a anunțat că nu va mai candida din partea social-democraților la alegerile locale.

Din informațiile noastre, la întâlnirea de azi vor participa deputatul Gheorghe Șimon (președinte interimar PSD Cluj), deputatul Cornel Itu, consilierul județean Vasile Sălătioan, consilierii locali PSD Dej, precum și membrii organizației locale.

Social-democrații ar urma să ”vacanteze” postul de președinte PSD Dej, ocupat în acest moment de Morar Costan. Pentru a-l ”debarca”, PSD-iștii au mai multe variante. Prima și cea mai simplă ar fi ca Morar Costan să își dea demisia din funcția de președinte interimar al organizației. Cum edilul nu a dat niciun semn în acest sens, social-democraților le rămân alte două opțiuni: retragrea sprijinului politic sau chiar excluderea din partid a lui Morar Costan. Cert este că, sub o formă sau alta, după ședința de azi Morar Costan nu se va mai afla la conducerea PSD Dej.

Conform unor surse Dej24.ro, tot azi, PSD-iștii vor propune potențiali candidați pentru funcția de primar al municipiului Dej. Opțiuni ”consacrate” nu au prea multe, căci ”greii” organizației pot fi numărați pe degetele de la o mână: deputatul Cornel Itu, consilierul județean Vasile Sălătioan și viceprimarul Dejului, Teodora Muncelean. În același timp, alte surse ne-au transmis că s-ar putea merge pe varianta unui candidat tânăr, de viitor. Toate propunerile vor fi ”măsurate” într-un sondaj, iar cel mai bine clasat ar urma să fie candidatul social-democraților la Primăria Municipiului Dej. ”Nu este exclusă definitiv nici varianta unei alianțe cu ProRomânia și/ sau ALDE”, mai susțin sursele noastre.

Totodată, PSD-iștii dejeni vor să ”tranșeze” situația consilierilor locali. Se știe că o parte dintre ei au fost și sunt apropiați de Cornel Itu, iar alții de Morar Costan. La ședința de azi ar urma să se dea cărțile pe față, urmând ca la final să se știe clar cine va continua în PSD și cine l-ar putea urma pe Morar.

Vă reamintim, în urmă cu două zile, Morar Costan a anunțat că nu va mai candida din partea Partidului Social Democrat (PSD) la următoarele alegeri locale.”Voi candida pentru un nou mandat de primar al municipiului Dej, în primul rând din partea dejenilor”, a explicat edilul, lăsând să se înțeleagă că își va încerca norocul ca și independent. Totuși, sursele Dej24.ro susțin că s-a făcut ”transferul” anului în politica dejeană și Morar Costan va candida din partea PNL pentru cel de-al patrulea mandat. Vezi DETALII despre acest subiect, AICI!

ACTUALIZARE:

Ultimele noutăți din PSD Dej | S-a format un ”birou de coordonare”

Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în Dej, nu uita să dai LIKE paginii de facebook Dej24.ro!

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER