Social-Cultură
A doua ediție a concursului de aptitudini fizice pentru copii TROPHY – Fit Kids Challenge ajunge la Dej!
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin CocișCentrul de Fitness EVOLVE în parteneriat cu CS BUDOKAN RYU Dej, organizează sâmbătă, 19 mai 2018, începând cu ora 11:00, editia a 2-a a concursului de aptitudini fizice pentru copii DEJ TROPHY – Fit Kids Challenge.
Activitatea se va desfășura în cadrul Sălii Sporturilor din Dej, iar participarea este gratuită pentru toți copiii. Probele vor consta in trasee cu obstacole pentru testarea diferitelor abilitati fizice, precum viteza, forta, agilitatea, coordonarea, etc. Toți participantii vor primi diplome, iar câștigătorii, atât diplome cât și medalii.
De asemenea, sponsorii vor oferi premii surpriză în cadrul unei TOMBOLE GRATUITE pentru participanți, marele premiu al tombolei fiind o TABĂRĂ DE VARĂ oferită de EVOLVE ADVENTURE – în valoare de 960 de lei.
Evenimentul este non profit, gratuit, dedicat copiilor, scopul lui este promovarea, în rândul celor mici, a mișcării și a unui stil de viață sănătos prin efort fizic, precum și îndrumarea acestora către sport și mișcare, dar nu în ultimul rând punerea în lumină a ideii că sportul poate fi distractiv.
Detalii suplimentare despre înscriere puteți găsi pe pagina de Facebook – Evolve Fitness Center.
FOTO – Arhivă