Conectează-te cu noi

Eveniment

Accident la Coplean. A intrat cu autoturismul în gardul unei case – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Accident DN1C Coplean (2)

Un accident de circulație a avut loc în această dimineață în jurul orei 6:30, pe DN1C, pe raza localității Coplean.

Potrivit primelor informații, accidentul s-a produs din cauză că șoferul unui autoturism de teren care tracta o rulotă și care circula dinspre Dej spre Baia Mare, a ațipit preț de câteva secunde la volan. Autoturismul a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un cap de podeț și ulterior s-a oprit în gardul unei case.

În urma impactului un pasager din autoturism a suferit leziuni. Acesta a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Dej pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.

Se pare că mai mulți prieteni, care au petrecut câteva zile în județul Cluj, au decis să se întoarcă acasă în județul Harghita, iar din cauza oboselii conducătorul autoturismului de teren a ațipit la volan.

La fața locului au ajuns și polițiștii care efectuează cercetări pentru a afla cu exactitate modul în care s-a petrecut accidentul rutier. Aceștia l-au testat pe conducătorul auto cu aparatul etilotest, care a relevat că bărbatul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.


RECLAMĂ

loading...

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER