Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Angajați ai Penitenciarului Gherla, protest în fața Prefecturii Bihor

Publicat acum

pe

Circa 40 de angajaţi din Penitenciarul Oradea, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Arad şi Penitenciarul Baia Mare au protestat marţi, în faţa Prefecturii Bihor, cerând demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

Noi ne sprijinim reciproc. Şi doleanţele noastre sunt şi ale lor, iar ale lor sunt şi ale noastre. Protestăm astăzi deoarece, ca urmare a grevei japoneze, ministrul Justiţiei şi directorul general al ANP nu au luat niciun fel de măsuri concrete. Din contră, în cursul lunii august şi la salariul virat în luna septembrie, au uitat să ne mai plătească acele ore suplimentare pe care le aveam prestate şi care, conform legii, trebuiau plătite. Au inventat diverse motive tehnice, ideea este că acei bani nu au ajuns la colegii mei. În loc să se îndrepte lucrurile, se agravează”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Sindicatului Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea, Călin Ardelean, vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP).

Angajaţii din penitenciare cer, pe lângă plata orelor suplimentare restante, şi „stoparea împuternicirilor ilegale”. Ei solicită reluarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de management superior şi încetarea „practicii de vasalizare prin împuterniciri”, pe care le consideră ilegale prin depăşirea deja a limitei de un an permisă de lege.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi şi de faptul că la Penitenciarul Oradea se lucrează cu un efectiv de numai 240 de angajaţi, deşi un stat optim ar trebui să cuprindă 440 de oameni.

 

FOTO – Arhivă

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER