Eveniment
Asistentă de farmacie din Dej, FĂRĂ LOC DE MUNCĂ după ce a NĂSCUT. Angajatorul și-a bătut joc de ea
Publicat acum
9 anipe
de
Dorin CocișO asistentă de farmacie din Dej și-a pierdut pe nedrept locul de muncă, după ce s-a întors din concediul de creștere al copilului.
O asistentă de farmacie din Dej, care lucra în funcția de asistent principal de farmacie la o societate comercială din Cartierul Dealul Florilor, și-a pierdut locul de muncă după 10 ani petrecuți în firma respectivă. Totul din cauză că a avut ”curajul” să facă un copil.
În luna iulie a anului 2014, pe când trebuia să se întoarcă la serviciu, după un an de concediu de creștere al copilului, M.G., asistent principal de farmacie, la o farmacie situată pe strada Dobrogeanu Gherea din Dej, a aflat că patroana nu o mai poate primi la locul de muncă. Femeia a fost cu atât mai nedumerită, cu cât patroana nu avusese nicio discuție pe această temă înainte de concediul de creștere al copilului.
În urma cererii făcute de către angajată de reîncepere a serviciului, cu o lună înainte de împlinirea vârstei de un an a copilului (conf. OUG 111/2010), angajatorul a desființat postul, pentru a-și justifica refuzul de a o primi la muncă.
Văzându-se fără loc de muncă, femeia s-a adresat ANOFM (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă) pentru întocmirea dosarului de șomaj. În urma depunerii acestui dosar, aceasta a constatat cu stupoare că dosarul a fost respins, deoarece angajatorul nu respectase legea. Patronul era obligat să o primească la muncă pentru o perioadă de 6 luni de zile după revenirea din concediul de creștere al copilului și abia apoi putea să întrerupă contractul individual de muncă, potrivit prevederilor art. 25 din OUG 111/2010. Doar că acest lucru nu s-a întâmplat, iar femeia a rămas și fără locul de muncă și fără ajutorul de șomaj.
În urma recomandărilor făcute de către angajații ANOFM, femeia s-a adresat ITM Cluj (Inspectoratul Teritorial de Muncă), care a efectuat o acțiune de control la firma de pe strada Dobrogeanu Gherea din Dej, unde s-a constatat că societatea comisese o contravenție, prin faptul că nu a respectat art. 25 din OUG 111/2010. În urma controlului, fosta angajată a fost sfătuită să se adreseze unei instanțe de judecată.
Aceasta a făcut întocmai și s-a adresat în scurt timp TRIBUNALULUI CLUJ, SECȚIA MIXTĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE, cu o contestație a deciziei de concediere.
Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 1359/2015, pronunțată în ședința publică din data de 21 aprilie 2015, a constatat că decizia nr. 21/2014, de încetare a contractului individual de muncă al reclamantei, este NELEGALĂ. Totodată, în urma acestei sentințe, pârâta a fost obligată să plătească despăgubiri reclamantei. Doar că treburile nu s-au oprit aici. Pârâta a făcut apel în urma acestei sentințe la Curtea de Apel Cluj, doar că și această instanță de judecată i-a dat dreptate reclamantei, prin hotărârea civilă nr. 2273/2015, pronunțată în ședința publică din data de 27 octombrie 2015.
Femeia este acum fericită că într-un final s-a făcut dreptate și că, după luni întregi de procese, pârâta a fost obligată să-i acorde despăgubiri financiare, în valoare totală de 16.325 lei.
FOTO – Arhivă