Conectează-te cu noi

Politic

Candidații PSD la Consiliul Local Dej + cine se vrea primar, la alegerile din 2024

Publicat acum

pe

Cu aproximativ un an înaintea alegerilor locale, PSD Dej și-a anunțat candidații pentru Consiliul Local Dej.

Lista propusă de PSD (redată la finalul acestui articol) a fost anunțată pe o pagină de Facebook apreciată de mai puțin de 800 de oameni și pe un domeniu punct ro controlat de social-democrați, care ”imită” un site de știri și pe care sunt publicate, preponderent, opinii negative la adresa primarului în funcție și a instituției pe care o conduce fostul lor coleg de partid, aflat în prezent la al patrulea mandat.

Pe același blog a fost publicat, în urmă cu câteva zile, un ”interviu” cu inginerul Cristian Chifor, cităm, ”candidat la alegerile locale din 2024 pentru funcția de primar al Dejului”. Deși ”echipa de comunicare” PSD Dej nu a organizat nicio conferință de presă în care să își prezinte candidatul la primărie (sau să trimită vreun comunicat de presă în acest sens), putem deduce totuși că, informația venind direct de la sursă, din sânul blogului PSD, Cristian Chifor ar putea fi ”alesul” social-democraților dejeni la alegerile locale din 2024.

Lista PSD la Consiliul Local Dej, la alegerile locale din 2024:

1. Ajtai Toni – inginer

2. Bar Irimie – pensionar

3. Băieșu Fabian – antrenor

4. Biban Mircea – inginer

5. Borzasi Diana Teodora – asistent medical

6. Chender Liliana- inginer

7. Chifor Cristian – inginer

8. Crăciun Grigore – inginer

9. Faur Gabriela Valentina – educator

10. Federiga Viorel – inginer

11. Itu Mircea – inginer

12. Lazăr Nicolae – inginer

13. Malyarcsuc Adrian- economist

14. Mathe Cristian – economist

15. Mihăeștean Jorgeta – inginer

16. Moșuțan Cristina Laura – profesor

17. Pop Cornel Mircea – profesor

18. Pop Gavril – anteprenor

19. Pop Ioan Cristian – economist

20. Revnic Vasile _inginer

21. Sabadâs Gabriel – economist

22. Sabadâs Ioan – inginer

23. Tarța Florin – anteprenor

24. Trâmbițaș Marcel – dr. veterinar

25. Farcaș Vasile – antreprenor

25. Viman Maria – profesor

PS: Pentru administratorii de bloguri: un articol nu poate fi EXCLUSIV dacă informația a apărut deja în altă parte (cum s-a și menționat, de altfel, SURSA). :))

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER