Conectează-te cu noi

Sport

CFR Dej a pierdut cu 5-0 disputa cu ”U” Cluj. Suporterii ”șepcilor roșii”, SHOW ÎN PELUZĂ – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Echipa de fotbal CFR Dej a fost învinsă, cu scorul de 5-0, de ”U” Cluj, într-o partidă disputată astăzi pe Stadionul Municipal. Suporterii ”șepcilor roșii” au făcut spectacol în peluză.

Meciul dintre CFR Dej și Universitatea Cluj, programat de la ora 12 pe Stadionul Municipal, a contat pentru etapa a XVIII-a a Ligii a IV-a, fiind probabil cel mai important meci din istoria clubului dejean. Sportivii antrenați de Darius Boldor erau conştienţi încă de dinaintea duelului că nu vor putea emite prea multe pretenţii în fața unui adversar precum ”U” Cluj, astfel că principalul obiectiv a fost acela de a limita proporțiile scorului în cele 90 de minute de joc.

Brian Lemac a deschis scorul în minutul 11, în urma unei centrări de pe partea dreaptă. Același fotbalist a majorat diferența pe tabelă, nouă minute mai târziu, pentru ca Andrei Hațiegan să stabilească, de la punctul cu var, scorul la pauză, 3-0. În minutul 55, Hațiegan a șutat de la distanță, portarul CFR-ului a respins in extremis, iar Lemac a punctat din nou, bifând astfel un hattrick. Scorul final a fost stabilit de experimentatul fotbalist Dorin Goga, cu patru minute înainte de finalul meciului de pe Stadionul Municipal Dej.

De menționat că scorul înregistrat azi a fost mai mic decât în tur, atunci când ”șepcile roșii” au punctat de șapte ori pe Cluj Arena. În urma acestui rezultat, ”alb-negrii” au un record de 15 victorii și un singur egal în actuala ediție a Ligii a IV-a. De cealaltă parte, CFR Dej a bifat doar două succese, ultimul etapa trecută (2-1 cu Vulturul Mintiu Gherlii), un egal și nu mai puțin de 14 înfrângeri.

Suporterii ”Universității Cluj – care au umplut peluza de lângă tabelă și și-au încurajat favoriții până la finalul confruntării – au afișat și un mesaj în prima repriză: ”Împreună de 5 ani/ Nu o facem pentru bani/ Dăm totul pentru că așa simțim/ Suntem STUDENTS, pentru ”U” trăim”.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER