Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Cluj: Circa 1.500 de alergători au participat la Maratonul Apuseni

Publicat acum

pe

Circa 1.500 de sportivi au fost prezenți, sâmbătă, la startul celei de-a șaptea ediții a Maratonului Apuseni, care s-a dat, conform tradiției, din stațiunea Muntele Băișorii, din județul Cluj, conform Agerpres.

Conform organizatorilor, în acest an a fost un număr record de participanți ce au alergat pe un traseu montan aflat în zona cuprinsă între stațiunea Muntele Băișorii din județul Cluj și satele de munte Săgagea și Belioara din județul Alba.

Este a șaptea ediție a Maratonului Apuseni care se organizează în stațiunea Muntele Băișorii. Am avut peste 1.800 de înscriși, dar am putut să validăm doar 1.500 de persoane, aproximativ 300 la maraton, circa 600 la semimaraton, până în 400 la cros și 200 la categoria „family”, chiar o prezență record. An de an crește numărul participanților, chiar dacă alergarea montană, momentan, este caracterizată de competiție, în sensul că sunt foarte multe evenimente de alergare montană, care au apărut peste tot în țară. Lumea ne știe, am fost printre primii, inovatori în domeniul ăsta și rămânem în preferințelor lor„, a declarat pentru AGERPRES, la finalul competiției, Anca Berlo, PR-ul evenimentului.

Potrivit acesteia, evenimentul de la Muntele Băișorii se desfășoară sâmbătă și duminică și propune nu doar competițiile de alergare montană.

Avem un program bogat de activități, printre care cele dedicate copiilor, pentru că încurajăm familiile să aibă o experiență de alergare și să iasă împreună la munte. Pentru adulți avem muzică, gulaș party, căruia i s-a dus vestea peste tot în țară, avem foc de tabără, muzică folk seara, tombolă cu premii„, a susținut Anca Berlo.

Acesta a subliniat faptul că organizarea este asigurată, în principal, print-un număr mare de voluntari, majoritate din Cluj Napoca.

La masculin, ediția din acest an a probei de maraton a fost câștigată de Bălan Nicolae, urmat de Florin Munteanu și Andrei Sovereșan, în vreme ce la feminin distanța de circa 43 de kilometri a fost parcursă în cel mai scurt timp de Dana Marin, urmată de Viorica Mălai și Crina Buzgan.

Maraton Apuseni msg systems s-a născut din dorința membrilor Clubului Alpin Român Universitar Cluj de a proteja munții Apuseni, de a promova dezvoltarea sustenabilă a zonei și a tradițiilor locale. Hoinari prin trecut, mesajul principal al evenimentului, ne îndeamnă să privim înapoi cu dragoste la viața curată și spiritul luptător al oamenilor de munte. Hoinari prin trecut ne îndeamnă de asemenea, să privim în viitor cu încredere, tocmai pentru că știm care ne sunt rădăcinile și mai ales, pentru că știm că sunt puternice. Maraton Apuseni msg systems este, astfel, un eveniment sportiv al prezentului, care poartă un puternic mesaj despre identitatea noastră locală„, se arată pe site-ul www.maratonapuseni.ro.

Maraton Apuseni msg systems ediția a VII-a este organizat de Clubul Alpin Român Universitar Cluj și Asociația Natura Transilvaniei, împreună cu partenerul oficial msg systems și numeroși sponsori și parteneri.

 

Sursa – Agerpres.ro

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER