Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Clujean urmărit internaţional pentru tâlhărie, depistat de polițiști pe litoral!

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Poliţişti de investigaţii criminale din cadrul IPJ Constanţa, sprijiniţi de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia, au depistat miercuri, 24 iulie, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, pe numele căruia exista un mandat european de arestare, emis de autorităţile din Cehia.

Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională pentru comiterea unor infracţiuni de tâlhărie calificată şi violare de domiciliu pe teritoriul statului ceh.

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanţa. Ulterior, acesta va fi prezentat Curţii de Apel Constanţa pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă, în vederea predării către autorităţile cehe, conform procedurilor judiciare poliţieneşti în materie penală.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER