Conectează-te cu noi

Politic

Cum este văzut ”divorțul” PSD-ALDE de liderii locali din Dej

Publicat acum

pe

Conducerea ALDE a decis, luni, ca formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu să iasă de la Guvernare. ALDE și PSD nu s-au înțeles în privința restructurării Guvernului și a unui nou program de Guvernare. Dej24.ro a ”luat pulsul” liderilor politici locali și a aflat cum este perceput ”divorțul” PSD-ALDE de către aceștia.

Dej24.ro i-a contactat pe liderii organizațiilor locale PSD și ALDE – Morar Costan, respectiv Ioan Făt – și a aflat cum văd aceștia ruperea coaliției dintre cele două partide din care fac parte.

”Ieșirea ALDE de la guvernare este o mișcare politică în contextul alegerilor din luna noiembrie a acestui an. Este o decizie care afectează, în mod evident, stabilitatea politică și implicit mersul lucrurilor la nivel național. Vom vedea ce se întâmplă în continuare. Vă pot asigura însă că proiectele municipiului Dej nu vor avea de suferit. Așa cum am făcut și până acum voi gestiona aprobarea și implementarea proiectelor pe fonduri europene în special, dar și guvernamentale, indiferent de fluctuațiile și jocurile politice, a declarat pentru Dej24.ro Morar Costan, președintele interimar al PSD Dej.

”S-a pornit la drum cu un plan de Guvernare destul de bun, probabil că nu a fost cea mai buna guvernare, dar s-au făcut și multe lucruri bune în această perioadă pentru români. Ei bine, în momentul în care deciziile se iau doar dintr-o singură parte, termenul de coaliție dispare. Multe dintre decizii au fost luate de către unii lideri PSD înainte de a se consulta cu partenerii de la ALDE. În fața faptului împlinit poți să accepți situația așa cum este ea, dar nu la nesfârșit. În interiorul ALDE se discută și abia în urma unui vot se iau decizii. La fel s-a hotarât și ieșirea ALDE de la Guvernare: în urma unui vot, după discuții îndelungi cu toți membrii birourilor din filialele județene. Nu a fost o decizie ușoară ieșirea de la Guvernare, dar când nu mai există puncte comune, această coaliție nu își mai are sensul. Poate a fost o decizie greșită, sau poate a fost una bună, timpul va decide.

La nivel de Dej nu a existat o astfel de coaliție întrucât, în acest moment, ALDE Dej nu are reprezentanți în Consiliul Local. Deci la nivel local, nu dezbatem nimic pentru că nu avem nimic de dezbătut. Relația noastră cu PSD ca organizație locală va rămâne la fel cum o avem cu toate organizațiile politice – de diplomație și respect reciproc.

Dat fiind decizia luată, ALDE în aceste momente trebuie să-şi apere interesul politic și demnitatea. Ne vom îndrepta atenția către cetățeni și vom încerca în continuare, chiar dacă suntem în opoziție, să venim cu inițiative care să aducă bunăstare tuturor românilor. Să nu uităm un vechi proverb: ,,esențele tari se țin în sticluțe mici“… Chiar dacă rezultatul de la ultimele alegeri nu a fost cel dorit, a fost un semnal, un semnal de care trebuie să ținem cont. ALDE are suficiente resurse intelectuale și poate să facă mult mai mult pentru România”, a spus pentru Dej24.ro Ioan Făt, președintele ALDE Dej.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER