Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Dej | ANIVERSARE – Baza 4 Logistică ”TRANSILVANIA”, în straie de sărbătoare – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Dej | Baza 4 Logistică ”TRANSILVANIA” sărbătoreşte astăzi 15 ani de la înfiinţare, iar cu această ocazie au avut loc mai multe manifestări.

Pentru a marca această aniversare, Baza 4 Logistică ”Transilvania” a organizat astăzi mai multe manifestări în cadrul unităţii militare, iar la acestea au răspuns ”prezent” mai multe oficialităţi locale – în frunte cu primarul Morar Costan și deputatul Cornel Itu, reprezentanți ai Detașamentului de Pompieri Dej, Spitalului Penitenciar, Jandarmeriei și Poliției, jurnaliști, dar şi cadre militare în rezervă care şi-au desfăşurat activitatea în decursul anilor în instituţie.

Astfel, după dezvelirea unei plachete (în fața unității) și primirea invitaților (în Sala ”General Nicolae Șova”), pe platoul din curtea unității a avut loc un ceremonial militar-religios care a cuprins: realizarea dispozitivului, prezentarea onorului și a raportului, cuvântul de deschidere al comandantului bazei colonel dr. Gabriel Boțog, oficierea serviciului religios, prezentarea alocuțiunilor și defilarea comandamentului.

Invitații au avut apoi ocazia să viziteze unitatea și să admire standurile cu armament și tehnică militară. Manifestările s-au încheiat cu o fotografie aniversară și cu o ”întâlnire între generații”, în cadrul unui dineu festiv. Înainte de aceasta, foștii comandanți ai structurii au fost recompensați pentru activitatea lor. Este vorba despre col. ing. în rez. Ioan Mureșan (comandant 2002-2013), col. ing. în rez. Viorel Bolunduț (2014-2016), col. ing. în rez. Pavăl Constantin (împuternicit în perioada 1 dec 2013-31 mai 2014) și col. în rez. Boboc Costinel (împuternicit în perioada 1 ian 2017-14 mai 2017).

Tot astăzi, colonelul Vasile Iojiban a primit drapelul de luptă și a preluat comanda bazei, acesta urmând să îl înlocuiască pe colonelul dr. Gabriel Boțog (împuternicit locțiitor al Șefului Direcției Logistice din Statul Major General). La ceremonie au participat și generalul de brigadă Ovidiu Pop, comandantul Diviziei 4 Infanterie Gemina și generalul de brigadă Teodor Incicaș, locţiitor pentru resurse al șefului Statului Major General.

SCURT ISTORIC:

  • înființată în Garnizoana Dej la data de 15 octombrie 2002, în baza prevederilor Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. S-27 din 5 aprilie 2002;
  • prin Decretul Prezidențial nr. 1364 din 22.12.2008, la data de 01.03.2009, i se acordă Drapelul de Luptă;
  • Cu ocazia Zilei Forțelor Terestre din data de 23.04.2008, Drapelului de Luptă i se conferă ”Emblema de onpare a Forțelor Terestre”;
  • Comandamentul Bazei 4 Logistică ”Transilvania”, mare unitate de sprijin logistic subordonată comandamentului Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, asigură instruirea pentru mențiunea și dezvoltarea nivelului de operaționalizare a comandamentului și unităților subordonate, iar în situații de criză și război, completarea cu personal și tehnică a structurilor ordonate;
  • Baza 4 Logistică are un aport important pe linia dotării structurilor subordonate S.M.F.T. prin achiziționarea de stații I.T.P., corturi modulare, mijloace de salvare montană (snow mobile) și U.T.V., precum și contracte de mentenanță externalizată a sistemelor LAROM, tehnicii de parașutare și a aparaturii electrooptice de vedere pe timp de noapte;

Cu această ocazie, publicația Dej24.ro urează ”La mulți ani, Bazei și militarilor dejeni!”


Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER