Conectează-te cu noi

Politic

Deputatul dejean Cornel Itu: ”PSD reinstituie democrația în starea de urgență”

Publicat acum

pe

Deputatul dejean Cornel Itu a transmis un comunicat de presă prin care anunță că ”PSD reinstituie democrația în starea de urgență”.

”Ordinea constituțională a fost restabilită astăzi, în urma votului pe care, împreună cu colegii din PSD, dar și de la alte partide, în afară de PNL și USR, l-am dat pentru Decretul privind prelungirea stării de urgență, cu amendamentele noastre. Guvernul trebuie să răspundă pentru acțiunile sau inacțiunile sale în fața Parlamentului! Amendamentele PSD impun ca orice restrângere de drepturi sau libertăți ale cetățenilor să se facă prin lege, nu după bunul plac al unui guvern depășit cu totul de actuala criză. Parlamentul obligă Guvernul să fie transparent în informarea populației și cu achizițiile în timpul pandemiei.

Astfel, pe durata stării de urgență, restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se dispune numai prin acte normative cu putere de lege, temeinic motivate.

Modificarea, completarea sau abrogarea, după caz, a unor dispoziții prevăzute în acte normative cu putere de lege, motivate de prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 se dispune numai prin acte normative cu putere de lege. Se pot da în continuare ordonanțe militare, dar nu pentru restrângerea drepturilor fundamentale.

De asemenea, pe durata stării de urgență, Guvernul va acționa pentru deplina respectare și aplicare a Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Un alt amendament votat astăzi prevede că pe perioada stării de urgență, periodic, la fiecare 7 zile, sau ori de câte ori este necesar, Guvernul prezintă Parlamentului un raport cuprinzând măsurile adoptate sau preconizate pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19 și motivele care le-au determinat. În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență, Guvernul va prezenta Parlamentului un raport complet privind măsurile adoptate pe perioada stării de urgență pentru prevenirea și combaterea epidemiei COVID-19, măsurile care au restrâns exercițiul unor drepturi sau libertăți fundamentale și măsurile cu caracter economic și social, temeiurile care au determinat luarea măsurilor și efectele produse, precum și conformitatea acestora Constituția și cu OUG nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență. De asemenea, în termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgență, Curtea de Conturi va efectua un control al modului de gestionare a resurselor publice pe perioada stării şi va prezenta Parlamentului un raport cuprinzând cele constatate, concluzii și propuneri”, a transmis Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER