Sport
INTERVIU – CFR-istul Ciprian Deac despre începuturile sale la Unirea Dej și primul salariu
Publicat acum
7 anipe
Fotbalistul Ciprian Deac a povestit într-un interviu pentru GSP despre începuturile sale la Unirea Dej și despre primul său salariu.
Mijlocașul CFR-ului în vârstă de 31 de ani a rememorat cum a început aventura în lumea fotbalului.
Ciprian, mai ții minte cum a fost primul tău contact cu fotbalul?
Știu că am început pe la 6 ani, chiar m-am dus să dau niște probe de joc la Dej, antrenorului i-a plăcut foarte mult de mine, dar nu avea o grupă pentru vârsta mea, prima era de la 8 ani și mi-a zis să mai aștept un an.
Ai început destul de devreme!
Da, mi-a plăcut foarte mult fotbalul de când eram mic, chiar dacă tata a fost fotbalist nu m-a forțat, asta mi-am dorit eu să fac! Nu mă vedeam să fac altceva, mereu aveam scandal cu părinții care îmi ziceau să pun mâna pe carte, dar eu doar fotbal vedeam.
Mai știi pe ce ai cheltuit primul salariu?
Nu mai știu, mai ales că nu puteam face prea multe cu atât de puțini bani la perioada aia. Când jucam la Dej, aveam 16 ani și atunci am avut primul salariu, cred că echivalentul a 100 de lei astăzi. Era foarte puțin, știu că dacă ieșeam de două ori la suc se și duceau!
Care sunt trăirile unui fotbalist?
Nu e ușor, poate lumea vede altfel din exterior, ca și cum ar fi o viață minunată și ne invidiază, dar este o încărcătură psihică foarte mare. Uite, îți spun cum e la mine. Dacă fac un meci prost și nu câștigă echipa, toată săptămâna nu îmi merge bine.
Toți copiii se apucă de fotbal cu gândul că vor ajunge cândva ca idolii lor, care joacă la echipe de top din Europa. Ești dezamăgit că nu ai reuşit să ajungi la Barcelona sau Real Madrid?
Cel mai bine e să fii corect cu tine. E normal, toți tinerii își doresc să joace la echipe foarte bune, dar pentru a ajunge acolo ai nevoie de foarte mult talent și de foarte multă muncă. E foarte greu să ajungi la acel nivel…
Când erai mic și tu îți doreai la fel?
Îmi plăcea mult Real Madrid și Inter Milano. Dar consider că am ajuns la un nivel destul de bun.
Faima unui fotbalist te ajută sau dimpotrivă?
Eu zic că e bună, pentru că oriunde mergi ai ușa deschisă și foarte multă lume iubește fotbalul. Dar și la înfrângeri nu mai e totul așa roz. Îmi aduc aminte când eram la Rapid și nu era o perioadă bună, îmi era frică și să ies din casă. Pentru că acolo se punea multă pasiune și cunoaștem cu toții galeria Rapidului…
De ce spui că îți era frică să ieși din casă?
Pentru că auzeai tot felul de amenințări. Dar trebuie să înțelegi că și ei pun foarte mult suflet, dar niciodată nu s-a ajuns așa departe!
Interviul integral cu Ciprian Deac poate fi citit pe GSP.
CV Ciprian Deac
A jucat la: Unirea Dej (2004-2006), CFR Cluj (2006-2007, 2008-2010, 2012-2015, 2016-prezent), Oțelul (2008), Schalke 04 (2010-2011), (2011-2012), Aktobe (2015), Tobol Kostanay (2016)
Debut în Liga 1: 06.08.2006, CFR Cluj – Unirea Urziceni 4-0 Meciuri/goluri în Liga 1: 183/30
Debut la echipa naţională: 03.03.2010, România – Israel 0-2 Meciuri/goluri la echipa naţională: 11/0
Palmares: 2 titluri de campion, 3 Cupe ale României și două Supercupe (toate cu CFR Cluj) şi o Cupă a Germaniei (cu Schalke 04)