Conectează-te cu noi

Politic

Itu solicită urgentarea investițiilor pentru centura ocolitoare a municipiului Dej

Publicat acum

pe

Cornel Itu parlament

loading...

Deputatul dejean Cornel Itu a transmis în această seară un comunicat de presă prin care anunță că a solicitat ”urgentarea unor investiții esențiale […] respectiv centura ocolitoare a municipiului Dej și drumul expres Dej-Beclean-Bistrița”.

”Ieri am luat cuvântul la dezbaterea organizată pe tema Autostrăzii Transilvania, în plenul Camerei Deputaților, la „Ora Guvernului”. La dezbatere a fost prezent ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

Mă bucur că această dezbatere propusă de UDMR a avut loc, şi este de dorit mai multă  solidaritate, mai ales din partea colegilor transilvăneni, în ceea ce priveşte acest obiectiv deosebit de important pentru dezvoltarea economică a regiunii.

Am susţinut în faţa ministrului Transporturilor necesitatea finalizării lucrărilor la Autostrada Transilvania, a Coridorului IV paneuropean, şi am cerut urgentarea unor investiţii esenţiale pentru dezvoltarea regiunii în care trăim, respectiv centura ocolitoare a municipiului Dej şi drumul expres Dej-Beclean –Bistriţa. Traficul a crescut atât spre Bistriţa, cât şi spre punctele de ieşire din ţară (Baia Mare, Satu Mare), iar reţeaua rutieră existentă nu face faţă cerinţelor actuale.

Fără finalizarea Autostrãzii Transilvania şi a Coridorului IV paneuropean, în ceea ce priveşte proiectele de anvergurã, iar de cealaltã parte, fără investiţii în drumurile judeţene şi comunale, pentru a sprijini şi dezvoltarea întreprinzãtorilor mici şi mijlocii din mediul urban şi din mediul rural, nu putem vorbi de o reţea de transport viabilă şi modernă în context european. Se cere deblocarea urgentă a lucrărilor, iar autorităţile responsabile trebuie să se pună în mişcare, să facă toate demersurile cu celeritate.

Pentru transilvăneni, dar şi pentru întreaga ţară, este vitală această autostradă, care ar face legătura cu vestul Europei, precum şi cu sudul ţării”, se arată în comunicatul deputatului Cornel Itu.

Politic

Dejeanul Vasile Sălătioan, numit liderul grupului consilierilor județeni PSD Cluj

Publicat acum

pe

loading...

Odată cu numirea jurnalistului Liviu Alexa la șefia PSD Cluj, Remus Lăpușan a fost revocat din funcția de lider de grup a consilierilor județeni PSD, în locul său fiind numit dejeanul Vasile Sălățioan.

Decizia a fost luată, ieri, de proaspătul președinte al PSD Cluj, Liviu Alexa.
„Am luat această decizie în urma declarațiilor absolut șocante ale domnului consilier județean Remus Lăpușan, care îndrăznește să conteste o decizie a Comitetului Executiv Național. Având în vedere gestul de azi și a activității sale de blatist politic, voi propune în următorul Comitet Executiv Național excluderea lui Remus Lăpușan din partid. Astăzi, în numele nu se știe cui, Lăpușan încerca să organizeze la sediul unui restaurant conferințe nestatutare. Îi avertizez pe toți participanții la această întâlnire, primari sau deputați, că participând la o întâlnire nestatutară vor fi excluși și ei din partid. Ghearele lui Lăpușan o să dispară în curând de pe gâtul acestei organizații”, a declarat Liviu Alexa, noul președinte al PSD Cluj.

De asemenea, Biroul Permanent Județean al organizației PSD Cluj a fost dizolvat, ca urmare a deciziei Comitetului Executiv Național. Alexa urmează să propună spre aprobare, în următoarea ședință a CEX, un nou birou permanent județean interimar.

Continuă să citești

Politic

Jurnalistul Liviu Alexa, noul președinte interimar al PSD Cluj! Reacția lui Nasra

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Viorica Dăncilă a anunţat că CEx al PSD a decis ca Ionuţ Vulpescu să fie preşedinte interimar al Consiliului Naţional, iar jurnalistul Liviu Alexa să preia interimar şefia filialei PSD Cluj, scrie Mediafax.

Viorica Dăncilă a anunţat că CEx al PSD a decis ca Ionuţ Vulpescu să fie preşedinte interimar al Consiliului Naţional, iar jurnalistul Liviu Alexa să preia interimar şefia filialei PSD Cluj. Premierul a precizat că decizia legată de organizaţia din Cluj vine pe fondul rezultatelor slabe la alegeri.

Un alt subiect pe care l-am abordat a fost cel referitor la Consiliul Naţional unde am nominalizat preşedinte interimar pe Ionuţ Vulpescu. Un alt subiect pe care l-am abordat a fost legat de organizaţiile în teritoriu. Am numit la PSD Cluj un alt preşedinte interimar, pe Liviu Alexa şi sperăm ca la Cluj să fie mult mai bun decât a fost acum”, a declarat Viorica Dăncilă, miercuri seară, la finalul CEx al PSD, conform sursei citate.

În această seară, doamna Viorica Dăncilă a propus schimbarea președintelui interimar al PSD Cluj fără alegeri libere și fără vreun motiv real, ci dintr-un considerent pur subiectiv. Cei mai mulți colegi au votat această propunere. Nu toți 🙂 Le mulțumesc colegilor din PSD Cluj pentru buna colaborare din ultimii trei ani, de la fiecare am învățat câte ceva! Despre greșeli mari, făcute de „lideri” vremelnici și nepricepuți vom mai vorbi”, a scris aseară, pe Facebook, fostul lider interimar al PSD Cluj, deputatul Horia Nasra.

Vulpescu, în vârstă de 43 de ani, a fost propus ministru al Culturii, în 2017. Social-democratul va ocupa interimar funcţia de preşedinte al CN.

Pe 16 decembrie 2018 Mihai Fifor fusese ales preşedinte al Consiliului Naţional. Acesta a renunţat la funcţie după ce a fost ales secretar general al partidului.

Continuă să citești

Politic

Un deputat cere ca avioanele să nu mai zboare peste Cluj-Napoca. Ce îl nemulţumeşte pe parlamentar

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă
loading...

Deputatul Adrian Dohotaru a declarat, marţi, că a cerut ministrului Transporturilor şi ROMATSA ca avioanele să nu mai zboare peste oraşul Cluj-Napoca deoarece deranjul fonic şi poluarea cu kerosen afectează zeci de mii de locuitori, unii fiind nevoiţi să se trezească la ora 6 dimineaţa, din cauza zgomotului, potrivit Mediafax.

Deputatul Adrian Dohotaru a declarat, marţi, pentru sursa citată, că zeci de mii de clujeni au sănătatea afectată de zborurile avioanelor care trec pe deasupra oraşului şi din acest motiv a cerut ROMATSA, care se află în subordinea Ministerului Transporturilor, să schimbe culoarul de zbor.

Am făcut această adresă, până la urmă, şi la presiunea a sute de clujeni, pentru că s-a făcut şi un sondaj pe un grup local de Facebook şi erau sute de clujeni care au declarat că sunt deranjaţi. Deranjul fonic şi poluarea cu kerosen afectează câteva zeci de mii de locuitori. Aeroportul este poziţionat în aşa fel, şi culoarele de zbor, încât străbat tot oraşul, iar bineînţeles, cartierele de lângă aeroport sunt cele mai afectate”, a spus deputatul Dohotaru.

El a precizat că a transmis cererea Ministerului Transporturilor şi doreşte ca, împreună cu grupul de clujeni, să se întâlnească şi să discute cu autorităţile despre modificarea culoarului de zbor.

Am transmis solicitarea şi sunt alături şi de un grup de clujeni care au propus conducerii aeroportului ca, alături de reprezentanţi ROMATSA, să ne întâlnim şi să discutăm chestiunea aceasta, a culoarului de zbor”, a mai declarat parlamentarul.

Deputatul Adran Dohotaru a postat şi pe pagina sa de Facebook un text în care prezintă motivele pentru care a cerut ca ROMATSA să schimbe culoarul de zbor astfel încât să ocolească oraşul.

El consideră că zgomotul generat de zborurile de zi şi noapte conduce la scăderea calităţii vieţii, la tulburări psihice şi medicale.

Clujul nu e un câmp de cartofi ca să-l survoleze avioanele zi-noapte, între 400 şi 500 de zboruri săptămânal! Zborurile de noapte depăşesc considerabil limita legală de 40 de decibeli şi ne afectează somnul, care conduce la rândul său la stres, probleme de concentrare, iritare, scădere a performanţei şi productivităţii la muncă”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Adrian Dohotaru scrie că cei mai prejudiciaţi sunt locuitorii din cartierele aflate în apropierea aeroportului, dar zgomotul se aude şi în cealaltă parte a oraşului.

Clujenii cei mai prejudiciaţi sunt cei din Someşeni, cartierul Între Lacuri, Mărăşti şi Gheorgheni, dar chiar şi eu, care locuiesc în Mănăştur, în celălalt capăt al oraşului, aud din pat, la 6 dimineaţa avioanele cum decolează şi aterizează. Îmi închipui cât de dificil trebuie să fie pentru clujenii din estul oraşului. Şi nu trebuie să îmi închipui, mai multe cunoştinţe s-au plâns în mod repetat de poluarea fonică, dar şi cu kerosen. Le dau dreptate! Cum sunt iniţiator al unei campanii pentru realizarea celui mai mare spaţiu verde public din Cluj, Parcul Est, al doilea parc natural urban după Delta Văcăreşti, nu rareori mi s-a întâmplat ca la tururile ghidate să urlăm ca să ne auzim între noi când se apropie avioanele”, a mai scris deputatul.

Nu în ultimul rând, parlamentarul atrage atenţia că cele mai multe accidente au loc la decolare şi aterizare şi „e doar o chestiune de timp până când se va produce prima defecţiune a unui avion deasupra oraşului”.

Continuă să citești

RECLAMĂ

loading...

PUBLICITATE

PUBLICITATE

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

TU AI DAT LIKE?

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare