Conectează-te cu noi

Sport

Juniorii de la CFR Dej au încheiat campionatul pe locul 2, după victoria zdrobitoare cu Triteni – FOTO

Publicat acum

pe

CFR Dej juniori locul 2 campionat (2)

Juniorii echipei de fotbal CFR Dej au spulberat astăzi, cu scorul de 5-2, formația Unirea Triteni, într-o partidă ce a contat pentru ultima etapă a Ligii a IV-a juniori A1.

Ocupanta celei de-a doua poziții a clasamentului a spulberat astăzi formația Unirea Triteni, într-un meci disputat cu începere de la ora 16:30, pe stadionul „Obor” din Dej.

Gazdele au controlat ostilitățile pe tot parcursul partidei și au reușit să marcheze, încă din prima jumătate a primei reprize, prin reușitele lui Kocsis Mihai (2x), Poleac Ionuț – fostul golgheter al Ligii a IV-a juniori, Botcă Valentin și Sebastian Petruțiu (un eurogol de la colțul terenului), în vreme ce pentru oaspeți a punctat de două ori Ceclan Paul.

În urma acestei victorii, juniorii echipei de fotbal CFR Dej au terminat sezonul pe cea de-a doua poziție a clasamentului Ligii IV-a A1 juniori, reușind să finalizeze campionatul cu cele mai puține goluri încasate.

Echipa de fotbal CFR Dej juniori – Ciotlăuș Paul-Alexandru (portar), Bara Sergiu, Prodan Raul, Botcă Valentin, Bota Cristian, Rișcău Alexandru, Petruțiu Sebastian, Kocsis Mihai, Tecar Ionuț-Cristian, Farcaș Vlăduț, Poleac Ionuț, Chira Răzvan, Buburuz Andrei, Farcaș Rareș și Husa Antonio. Antrenor: Dinu Câmpeanu Giani.

Din lotul care a ajutat la ocuparea locului secund la finalul campionatului au mai facut parte Bonțidean Răzvan (portar), Szilagyi Zsolt (portar), Toderean Darius, Negură Horațiu, Peter Gabriel, Bărăgan Antonio, Szigyiarto Cătălin, Papp Eduard, Giorgiu Răzvan, Giorgiu Bogdan și Priolo Paolo.

De când am preluat echipa mi-am propus clasarea pe podiumul Ligii a IV-a de fotbal. Prin victoria înregistrată astăzi împotriva Unirii Triteni acest obiectiv s-a îndeplinit. Juniorii CFR Dej au reușit, prin cei doi atacanți – Poleac Ionuț, care anul acesta a terminat pe locul al II-lea în clasamentul golgeterilor și Farcaș Vlăduț, un adevărat magician cu minge, ajutați de întreg lotul și susținuți de liderul echipei, Raul Prodan (fundaș central), care a reușit și el să marcheze un număr mare de goluri, – să obțină această victorie importantă pentru noi. Un rol important l-a avut și cel mai tehnic jucător – Alexandru Rișcău. Acum, prin intermediul acestui rezultat, pot să felicit întregul lot, băieții formând un grup extrem de unit.

Am muncit din greu să ajungem aici, clasându-ne înaintea echipelor cu tradiție sportivă din Cluj, condițiile de antrenament nefiind la fel de bune ca ale lor. Mulțumesc întregii conduceri care m-a sprijinit, domnului președinte – ing. Pop Petru, domnului vicepreședinte Pop Vasile, domnului secretar Mircea Moldovan și, în special, domnului organizator de competiții, care a fost mereu alături de echipă, Alexandru Kiss. De asemenea, sponsorilor – Giorgiu Emil, Ciotlăuș Paul, Vali Câmpan și Rus Eva. Mulțumim și Primăriei Municipiului Dej, prin primarul Morar Costan, pentru tot sprijinul acordat în desfășurarea acestei activități sportive. Totodată, mulțumesc domnului tehnician Pop Vasile, fost antrenor al echipei de fotbal CFR Dej, care și-a adus și el un aport important în această reușită. Vreau să dedic această clasare domnului Paul Marchiș, care a trecut în neființă, fiind mereu alături de acești minunați copii”, a declarat în exclusivitate pentru Dej24.ro tehnicianul echipei CFR Dej juniori Dinu Câmpeanu.

CITEȘTE ȘI:

Fotbalist al AS CFR Dej, golgheterul campionatului de juniori în Liga a IV-a – FOTO

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER