Conectează-te cu noi

Politic

Legea prin care dejenii și mulți alți locuitori din Cluj se pot pensiona cu 2 ani înainte, fără penalizare, PROMULGATĂ

Publicat acum

pe

Deputatul Cornel Itu a anunțat, printr-un comunicat de presă, că legea prin care “locuitorii din Dej și comunele de pe o rază de 8 km beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu doi ani, fără penalizare” a fost promulgată.

”Legea pe care am inițiat-o împreună cu senatorul Alexandru Cordoș, cu scopul de a obține pentru o parte importantă a locuitorilor din județul Cluj, care trăiesc și muncesc de cel puțin 30 de ani în zone poluate de industria locală, reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, a fost promulgată miercuri, 30 septembrie, de președintele României. Legea 212/2020 intră în vigoare cu amendamentul pe care l-am depus la Comisia pentru muncă, prin care sunt incluși în rândul celor care beneficiază de această măsură dejenii și locuitorii de pe o rază de 8 km față de municipiul Dej!

De asemenea, prin amendamente, pe lângă municipiul Dej și comunele din apropiere au fost incluse, de asemenea, Turda și Câmpia Turzii, precum și localitățile de pe o rază de 8 km față de aceste orașe.

 Este o măsură justă și reparatorie față de cetățenii care au fost supuși efectelor toxice ale poluării, atât prin gradul de poluare, dar mai ales prin timpul de expunere.

Este o victorie meritată de către cetățenii municipiului Dej, precum și a persoanelor din celelalte zone prevăzute în noua lege, și sunt mulțumit că am reușit să le susțin și mai ales să le obțin aceste drepturi în calitate de deputat care îi reprezintă în Parlamentul României!

Legea promulgată poate fi consultată aici: http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?cam=2&idp=16129”, a transmis Cornel Itu – deputat PSD Circumscripţia 13 – Cluj.

Reclamă
2 Comentarii

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. EDI

    2020-10-02 la 9:33:55 AM

    Dejul nu apare in Legea nr. 207/2020, asa ca luati-va gandul.

  2. ILI

    2020-10-02 la 9:36:48 AM

    Apare in Legea. 212/30 septembrie 2020. S-a completat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER