Conectează-te cu noi

Naţional

Leo Iorga va fi condus marţi pe ultimul drum! Regretatul artist va fi înmormântat la Cimitirul Bellu

Publicat acum

pe

FOTO – Arhivă

Cântăreţul de muzică rock Leo Iorga, care a murit sâmbătă, la vârsta de 54 de ani, va fi înmormântat marţi, la ora 12.00, la Cimitirul Bellu din Bucureşti, scrie Mediafax.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Leo Iorga a fost depus, luni, la Casa Eliad (vis-a-vis de Biserica Sf. Mina), unde apropiaţii şi fanii au putut să îi aducă un ultim omagiu.

Leo Iorga a fost unul dintre cei mai cunoscuţi solişti şi chitarişti rock din România, numele lui fiind legat mai ales de trupele Cargo şi Compact B, alături de care a lansat hituri care au rămas în memoria fanilor.

Născut pe 2 decembrie 1964, în Arad, Leo Iorga a debutat ca toboşar în trupa Liceului „Ioan Slavici” din localitate. Între anii 1984 şi 1985 a fost solist al grupului Pacific, iar, din 1985 până în 1988, a fost toboşar şi solist pentru Sui-Generis. Ulterior, el a devenit solistul trupei Cargo, după care, din 1988 până în 1996 a fost solist al Compact B, formată după scindarea Compact.

„Cine eşti tu oare?”, un album compus de Adrian Ordean, include hituri rock care au rămas indisociabil legate de vocea lui Leo Iorga, precum „Cine eşti tu oare?”, „Te visez mereu”, „Să te gândeşti la mine”, „Nu uita”, „Trenul Pierdut”, „Singur în noapte”, „Omul negru”.

După plecarea din Compact B, în 1996, a fondat trupa Schimbul 3, împreună cu Adi Ordean, apoi a fost solist al trupei Pacifica.

În 2012, el a fondat, împreună cu Adrian Ordean, trupa Pact, care a lansat, în aprilie 2014, albumul „Numărul Unu”.

Din discografia lui Leo Iorga mai fac parte albume precum „O altă tăcere” (2005, Pacifica).

În ultimii ani, Leo Iorga a avut mai multe probleme de sănătate. Astfel, în 2014, a fost operat pentru extirparea unei tumori cerebrale, iar, în 2011, a suferit o intervenţie chirurgicală pentru eliminarea unei tumori canceroase la plămâni.

Anul acesta, la începutul lunii februarie, Leo Iorga a primit vestea recidivării tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plămân rămas.

„În 2011, Leo a fost supus primei operaţii pentru extirparea unei tumori la plămân. Prima întrebare a lui Leo adresată medicului, dupa ce şi-a revenit din anestezie, a fost «Când pot să cânt?». Şi după şase luni a urcat pe scenă. Dar boala a recidivat, au apărut metastaze – la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân. A trecut prin multe intervenţii chirurgicale şi le-a suportat cu încredere şi curaj. A suportat stările chinuitoare date de chimioterapie, a încercat şi varianta vaccinului cubanez, a făcut şi imunoterapie. Dar nimic din toate astea nu l-a ţinut departe de scena şi de publicul care îl iubeşte. Poate că dragostea oamenilor (familie şi fani) i-a dat forţa de a merge mai departe şi de a încerca pe propriul corp orice. Pentru că Leo vrea să cânte, el trăieşte pentru şi prin muzică: «Cât mă va ţine Dumnezeu pe pământ vreau să cânt», spunea când nu era la tratament. Leo a fost mereu alături de cei care îl iubesc, adică pe scenă, în faţa publicului, oriunde în ţară cu medicamentele după el”, povesteau, în februarie iniţiatorii unei campanii de strângere fonduri pentru tratamentul artistului.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER