Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Medic militar din Dej, nominalizat la categoria ”Premiul Carol Davila” – FOTO

Publicat acum

pe

Recent, la sediul Palatului Parlamentului, Colegiul Medicilor din România a desfășurat festivitatea de premiere a personalului medical din structurile medicale din țară implicate în combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și promovarea profesiei de medic în România.

Medicul militar dejean Carmen Chioralia a fost nominalizat la categoria ”Premiul Carol Davila” pentru că, timp de doi ani, a fost în prima linie a luptei împotriva SARS CoV-2 și s-a remarcat pentru sprijinul deosebit acordat pacienților pe care i-a îngrijit.

La Centrul de vaccinare al comandamentului Bazei 4 logistică ”Transilvania”, condus în perioada ianuarie 2021-martie 2022 de către medicul Carmen Chioralia, a fost imunizată prin vaccinare aproximativ 11% din populația Dejului.

Premiile ”Medicul român pentru România” au fost acordate de către președintele colegiului, prof. dr. Daniel Coriu, în prezența consilierului prezidențial la Departamentul de Sănătate Publică, dr. Diana Loreta Păun, șefului Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), dr. Raed Arafat și ai altor reprezentanți ai instituțiilor statului.

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. EDI

    2022-04-11 la 3:49:13 PM

    Un exemplu frumos demn (neaparat) de urmat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER