Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Mierea produsă de o familie din Chiuiești, vedetă la un târg din Berlin – FOTO

Publicat acum

pe

Familia Satmar Chiuiesti miere Berlin (3)Nemții au putut gusta din mierea produsă de familia Sătmar din Chiuiești, în cadrul expoziției „Grune Woche”, care a avut loc la Berlin.

Asociaţia Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a participat în perioada 15-24 ianuarie, cu stand propriu, la ediţia 2016 a „Grune Woche” – Expoziţia pentru industrie alimentară, agricultură şi horticultură „Săptămâna Verde”, care a avut loc la Berlin.

Invitată la iniţiativa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, Asociaţia Produs de Cluj a participat pentru a doua oară consecutiv la acest eveniment, de fiecare dată cu stand propriu, fiind astfel singura organizaţie de profil din România care a avut şansa de a prezenta publicului berlinez produsele realizate de clujeni.

Spre deosebire de anul trecut, când au participat doar întreprinzători din domeniul apiculturii şi ai produselor realizate pe bază de lavandă, în acest an la Berlin au fost prezenţi doi dintre cei mai reprezentativi artizani locali. Astfel, pe lângă mierea de albine şi produsele apicole pe bază de miere, polen şi propolis, produse provenite din Stupina Dapis Transilvania şi cea a familiei Sătmar din Chiuieşti, şi produsele pe bază de lavandă ale Gabrielei Culda, vizitatorii au avut ocazia să achiziţioneze costume populare din zona Clujului şi a Munţilor Apuseni, precum şi obiecte decorative sculptate în lemn, realizate de Iulia şi Ioan Morar.

Dincolo de succesul înregistrat de produsele clujenilor, un motiv de satisfacţie l-a reprezentat faptul că standul clujenilor a fost căutat de berlinezii care au cumpărat în urmă cu un an produse provenind din judeţul Cluj, acestea fiind deja cunoscute la Berlin.

Standul Asociaţiei Produs de Cluj fost vizitat şi de ministrul agriculturii, domnul Achim Irimiescu, precum şi de Excelenţa Sa domnul Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin. Cei doi demnitari au apreciat nu doar exponatele, ci şi efortul depus de Asociaţia Produs de Cluj pentru sprijinirea şi promovarea micilor întreprinzători din domeniul agriculturii şi meşteşugurilor tradiţionale, fiind singura organizaţie de profil din România care sprijină antreprenorii locali de mică anvergură.

În total, peste 400 de mii de berlinezi au vizitat standul amenajat de Asociaţia Produs de Cluj la Grune Woche, care a fost prezentă cu cinci parteneri locali, respectiv trei producători şi doi artizani.
Grune Woche a reunit peste 1160 de expozanţi din 65 de ţări şi a atras, şi de această dată, un public larg din Germania, dar şi din ţările vecine. Expozanţii clujeni s-au alăturat celorlalţi şapte producători români prezenţi la cel mai important târg din Europa din domeniul industriei alimentare şi agriculturii.

Grune Woche este considerată a fi o bună oportunitate nu doar pentru vânzare, ci şi pentru promovarea produselor şi stabilirea de noi contacte de afaceri. De reţinut faptul că un sfert dintre vizitatorii expoziţiei, respectiv 100 de mii, au fost reprezentanţi ai companiilor şi instituţiilor care au ca specialitate industria alimentară, agricultura şi horticultura. Ediţia din acest an a expoziţiei s-a desfăşurat pe 118 mii mp, şi, potrivit estimărilor oficiale, fiecare dintre cei care i-au trecut pragul au făcut cumpărături de 121 de euro.

CITEȘTE ȘI: Nemții vor putea gusta din mierea produsă într-o gospodărie din Chiuiești – FOTO

Reclamă
Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

Protejat cu parola. Introdu parola pentru a vedea comentariile.

  1. Elena

    2018-02-12 la 12:36:20 PM

    Pacat ca in Iasi au vandut miere contrafacuta, sa le fie rusine – este a doua oara in viata mea cand am vazut miere cu … caimac/spuma – si tatal meu era apicultor.
    Sa-i fie rusine acestei familii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER