Naţional
Nou maxim pentru francul elveţian: 4,47 lei
Publicat acum
10 anipe
Cursul francului elveţian anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut luni cu 1,1%, la 4,4716 lei, un nou maxim istoric, în timp ce referinţa pentru euro a scăzut cu 0,77 bani, la 4,5018 lei, iar cea pentru dolar a coborât de la recordul de 3,8863 lei înregistrat vineri la 3,8815 lei.
Francul elveţian s-a menţinut aproape la egalitate cu euro pe pieţele externe, în timp ce cursul euro/leu a scăzut uşor, dar a rămas peste 4,5 lei/euro, în contextul unor volume reduse în piaţa interbancară locală.
În jurul orei 16:30, tranzacţiile din piaţa interbancară locală se perfectau la 4,5033 lei/euro, în scădere uşoară de la 4,5080 lei/euro la finalul şedinţei de vineri, arată Mediafax.
”Nu există o soluţie a unui partid. Există doar posibilitatea, în discuţiile cu BNR, cu băncile private, cu grupurile parlamentare, să vedem ce măsuri legislative se pot adopta. Vreau să fac un apel: E vorba de 75.000 de persoane. Cu siguranţă, dacă se poate face ceva pentru sprijinul acestora, s-a discutat, domnul Vâlcov cu BNR, mai multe posibilităţi. Însă vreau, şi eu îmi asum acest lucru, vreau să nu vindem iluzii, vreau să nu creăm aşteptări nerealiste”, a declarat premierul Victor Ponta.
Citește și:
CCR amână, din nou, pronunţarea pe Legea conversiei creditelor în franci elveţieni
VESTE BUNĂ pentru cei cu credite în franci elvețieni! Legea privind conversia creditelor a fost adoptată
Inevitabilul s-a produs: un craiovean a obţinut îngheţarea cursului francului elvețian la nivelul de la acordarea creditului