”Eroismul constă în a face ceea ce trebuie, chiar și atunci când nu există un public care să aprecieze”, spunea...
Consilierii din comuna Mica se vor întruni marți, 27 septembrie, de la ora 14:30, într-o ședință ordinară care va avea...
Desfășurare impresionantă de forțe, astăzi, în centrul municipiului Dej, cu ocazia sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Ardelene. Cei mici, dar și cei mari, au putut admira în această...
Primăria Municipiului Dej organizează concurs în data de 22 mai 2017, ora 10.00, în vederea ocupării pe perioadă nedeterminată a postului vacant de referent IA la Serviciul...
Marți, 25 aprilie, cu începere de la ora 17:00, în Parohia „Sfântul Andrei” din municipiul Dej, cartierul Mulatău, păstorită de către părintele Silviu Pop, Înaltpreasfințitul Andrei...
Un grav accident de circulație, soldat cu patru victime, s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 3:30, pe DN17, pe raza localității bistrițene Cristeștii Ciceului. Potrivit primelor...
Un muncitor, în vârstă de 43 de ani, și-a pierdut viața în seara zilei de marți, 25 aprilie, în incinta unei fabrici de pe raza comunei...
Yana, protectoarea mărilor a călăuzit până la porțile tărâmului fantastic, NEVERSEA, primii călători care prin muzica lor, îi vor purta pe oameni printr-o lume plină de...
Președintele României i-a decorat pe sportivii români medaliați la Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Cluj-Napoca În semn de înaltă apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute...