Social-Cultură
Premiul special pentru o tânără din Dej la un concurs organizat de Ambasada Republicii Chineze
Publicat acum
11 anipe
de
Dorin CocișO tânără din Dej a câștigat premiul special, duminică, la cea de-a XIV-a ediție a concursului “Podul limbii chineze”, dedicat elevilor şi studenţilor din România. Evenimentul a a avut loc la Ambasada Republicii Chineze din Bucureşti.
La eveniment au participat 20 de tineri din București, Sibiu, Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov, tema din acest an, „Visul chinezesc”, fiind o oportunitate de a evidenția eforturile și cunoașterea limbii și culturii chineze. „Podul limbii chineze” cuprinde patru probe: examinarea scrisă, discurs, proba de întrebări şi răspunsuri şi proba de aptitudini artistice (fiecare candidat poate să îşi dovedească aptitudinile artistice în următoarele sfere: cântec, dans, compoziţie muzicală, acrobaţie, caligrafie, pictură, decupaje de hârtie, arte marţiale).
În urma jurizării, dejeanca Wanda Florentina Motoroiu, studentă în Cluj, a câștigat Premiul Special și dreptul de a reprezenta România la etapa finală mondială programată în luna iulie în China la Changsha.
Succesul Wandei Florentina Motoroiu a fost deja consemnat în presa din China, o serie de publicații și site-uri de știri preluând informația transmisă de la București.
E.S. Ambasadorul R.P. Chineze în România, Xu Feihong, a declarat că evenimentul “Podul limbii chineze” a devenit o platformă pentru elevii din întreaga lume pentru îmbunătăţirea abilităţilor de limbă chineză, de prezentare şi împărtăşire a experienţei în învăţarea limbii chineze.
Concursul “Podul limbii chineze” este un eveniment anual organizat, începând din anul 2002, de biroul de limbă chineză a Consiliul Internațional Hanban (Centrul Institutelor Confucius), de pe lângă la Ministerul Educaţiei din China.
Sursă FOTO - Facebook
Citește și:

Mașină sub sechestru, găsită la Dej, în cadrul unei noi acțiuni BLITZ. Zeci de testări cu etilotestul, surpriză la rezultate

Tineri din Cășeiu, după gratii! Au fost prinși în trafic, într-o mașină. Pentru ce fapte au fost condamnați

Atacatorii ambulanței din Dej, trimiși în judecată. Ce susțin procurorii















