Conectează-te cu noi

Social-Cultură

S-A STINS un cetățean de onoare al municipiului Dej – Părintele Alexandru Nicula

Publicat acum

pe

16.02.2015 Aniversare preot Nicula 006

Cetățean de onoare al municipiului Dej și Prelat Papal Onorific, părintele Alexandru Nicula s-a stins în această dimineață, în jurul orei 9:00, la venerabila vârstă de 102 ani.

De altfel, imediat după ce a împlinit această vârstă, pe data de 14 februarie, chiar primarul municipiului Dej i-a înmânat ”Diploma de longevitate” în semn de respect pentru viața dedicată credinței și oamenilor.

Părintele Alexandru Nicula s-a născut pe data de 14 februarie 1913, în satul Târlişua, județul Bistrița Năsăud.

 

În urmă cu doi ani, la celebrarea centenarului, cu o voce clară şi puternică, pr. Alexandru Nicula, ultimul protopop al Clujului înainte de 1948, a spus în cadrul bisericii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel din Dej:

Dragii mei foşti şi actuali credincioşi, mai întâi mulţumesc lui Dumnezeu cel Bun şi Mare care m-a învrednicit ca, la 100 de ani, să mă găsesc în această biserică unde mi-am lăsat sufletul şi de care mă bucur că a încăput pe mâini harnice, pe mâini bune, de adevăraţi preoţi. Mulţumesc apoi Preasfinţitului Părinte Episcop care şi-a schimbat programul şi mi-a făcut mie această cinste deosebită ca la un biet păcătos – ‘un pauvre pêcheur’, cum ar zice francezul -, un biet păcătos de 100 de ani să fie sărbătorit, să fie cinstit. Şi pe ce bază? Pentru că toată viaţa mea am încercat să fiu un om de omenie şi un om cinstit. Aceasta este slujba pe care eu cred că am adus-o lui Isus Hristos: cinstea şi omenia, pentru că acestea sunt cele două calităţi esenţiale ale vieţii. Lumea noastră de astăzi, dacă ar avea mai multă omenie şi mai multă cinste în loc de atâta ură şi duşmănie, ar trăi mult mai uşor şi mult mai bine.

Mulţumesc credincioşilor care încă nu m-au uitat cu desăvârşire deşi suntem despărţiţi de atâta timp. Dar eu fac Liturghie în toate zilele când mă simt în stare … şi fac pentru toţi credincioşii mei şi pentru toţi oamenii de omenie din lume. De aceea vă mulţumesc frumos pentru cinstea pe care mi-aţi acordat-o şi-L rog pe Dumnezeu să-mi ajute ca, până voi închide ochii, să mă bucur de această cinste şi să fiu vrednic de ea. (…) Mulţumesc lui Dumnezeu, Preasfinţitului şi dumneavoastră tuturor!”, potrivit site-ului oficial al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Biografie:

Născut la data de 14 februarie 1913, în satul Târlişua, Alexandru Nicula a urmat şcoala primară din localitate şi a fost absolvent al Liceului „George Coşbuc” din Năsăud, în 1931, an în care îşi susţine şi examenul de bacalaureat la Dej.

În anul 1935 a absolvit Academia Teologică Unită din Cluj, după care a fost trimis de episcopul Iuliu Hossu pentru aprofundarea limbii franceze și obținerea unei licențe suplimentare în Franța. În 1947 a devenit protopop unit al Clujului.

Pe data de 22 iunie 1948 a fost arestat în urma unui denunț al unui tânăr preot ortodox, pe motiv că a predicat împotriva regimului comunist instaurat în România.

După interzicerea Bisericii Române Unite cu Roma, pe motiv că a refuzat să treacă la Biserica Ortodoxă Română, a fost trimis cu domiciliu forțat la Dej. În 1951 a fost din nou arestat și trimis la Canal.

În 1956, după eliberare, a fost angajat ca muzeograf la Casa Karácsonyi din Gherla. În paralel a dat ore de franceză și a oficiat botezuri și căsătorii în clandestinitate.

A lucrat la mai multe întreprinderi, ca economist cu studii medii, până în 1966, când s-a transferat la C.C.H. Dej, unde a obţinut echivalarea celor două licenţe cu un titlu de economist cu studii superioare.

Publicaţii: „Formarea pentru viaţă”; „Christos răstignit a doua oară”. A realizat traduceri valoroase din literatura religioasă catolică.

Demersurile sale pentru retrocedarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Dej s-au concretizat în două sentințe de restituire, pronunțate de Judecătoria Dej și Tribunalul Cluj în anii 2002 și 2003, după peste zece ani de procese. Sentințele de restituire au fost schimbate de Curtea de Apel Cluj și ÎCCJ în recurs, iar casa parohială greco-catolică a fost vândută de Parohia Ortodoxă Dej III în anul 2000 către omul de afaceri Tiberiu Purdea.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER