Ministrul Apelor şi Pădurilor, senatorul Ioan Deneș, a anunțat miercuri, 20 februarie, că ministerul a alocat fonduri în 2019 pentru lucrări la devierea Someșului Mic, pentru...
Cinci curse aeriene operate de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj au avut sau au, luni dimineaţa, întârzieri din cauza ceţii. Reprezentanţii aeroportului clujean au declarat,...
Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, este acuzat de sindicaliştii Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj că vrea să schimbe ilegal Consiliul de Administraţie şi să numească...
Biletele de avion au preţuri cu până la 60% mai mici în ianuarie faţă de media întregului an, pentru toate destinaţiile, conform unei analize realizată de...
Pasagerii zborului cu destinaţia Bucureşti de pe Aeroportul Internaţional Maramureş au fost transportaţi, vineri dimineaţa, cu autocarul pe aeroportul din Cluj-Napoca, după ce, joi seara, cursa...
Un tânăr în vârstă de 29 de ani din localitatea bistrițeană Lelești, comuna Ciceu-Mihăiești, a fost transportat duminică dimineață cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene...
Aeroportul Internaţional “Avram Iancu” Cluj a inaugurat, marţi, două porţi noi de îmbarcare zboruri internaţionale, care duc la creşterea capacităţii de procesare a terminalului plecări cu...
Poliţiştii au acţionat, la data de 15 noiembrie, pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie în zona a 8 aeroporturi din ţară. În doar 2 ore, au...
Luni, patru curse aeriene externe și interne au întârzieri deoarce au fost afectate de ceața de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj. Reprezentanții Aeroportului Internațional „Avram...
O aeronavă de tip Boeing 737-800 ce opera zborul 0B3755, pe ruta Cluj – Dublin, a decolat conform orarului de zbor la ora 10.10 (ora României),...