Astăzi încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate privind legea salarizării unitare, salariile de până la 4.000 lei urmând a fi dublate, iar cele care...
Cuantumul ajutorului de deces a fost majorat cu câteva sute de lei, conform unui act normativ ce a intrat recent în vigoare. Acest beneficiu este un...
Cozile de mașini formate, aproape zilnic, la calea ferată de la ieșire din Dej, în zona benzinăriei OMV, ar putea deveni istorie. Municipalitatea a alocat în...
Polițiștii locali din Dej vor interveni, în perioada următoare, pe scutere. Consilierii locali dejeni au fost de acord cu acordarea unei sume de bani pentru îndeplinirea acestui...
În urmă cu doar câteva zile a avut loc o ședință ordinară a Consiliului Local Dej, ședință în care s-a aflat pe ordinea de zi și...
Indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 30%, de astăzi, de la 400 de lei la 520 lei, urmând ca 1.022.168 de persoane să beneficieze de...
Acciza specifică va fi, din 1 aprilie, de 329,22 lei/1.000 de ţigarete, faţă de 334,17 lei/1.000 de ţigarete în prezent, potrivit unui Ordin al Ministrului Finanţelor...
Senatorii au decis, luni, acordarea unui spor de risc şi solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază pentru funcţionarii publici, după ce judecătorii CCR s-au...
Consilierii locali din Dej au aprobat, în această după-amiază, proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului municipiului Dej pe anul 2017. Aleșii din cadrul Consiliului Local al Municipiului...
În fața Centrului Cultural Arta din Dej s-a desfășurat astăzi cea de-a V-a ediție a Târgului Mărțișorului. La fel ca în anii trecuți, la ”Târgul Mărțișorului”,...