Biserica Ortodoxă Română a transmis un set de recomandări privind modul în care se vor organiza slujbele în perioada 24 aprilie – 7 mai 2021, atât...
Premierul Florin Cîțu a avut, azi, o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte. Conform unor surse,...
Șeful DSU, Raed Arafat a spus că în ceea ce privește Paștele de anul acesta, nimeni nu dorește limitarea drepturilor la activitatea religioasă, însă e devreme...
Părintele Cătălin Alexandru Feier a fost instalat preot paroh în Parohia “Adormirea Maicii Domnului” din Dej. Duminică, protopopul Dejului, Ioan Buftea i-a mulțumit părintelui Ioan Bolbos...
Preoţii care se ocupă cu „deschiderea cărții”, o practică asociată „citirii viitorului” şi care ține mai degrabă de vrăjitorie, riscă să fie daţi afară din Biserică. Înalt...
Militarii Batalionului 811 Infanterie ”Dej” l-au ”escortat” și anul acesta pe Moș Crăciun în drumul acestuia spre copiii din parohia Diviciorii Mari, păstorită de către preotul...
Răpusă de COVID-19, șefa a secției de Neurologie din cadrul Spitalului Municipal Dej, Carmen Ceaca Mocan a fost comemorată, astăzi, lângă biserica monument istoric din curtea...
Sfântul Andrei, celebrat la 30 noiembrie în fiecare an, reprezintă o sărbătoare specială pentru români, pentru că Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul lor. Sfântul Andrei...
Duminică, 22 noiembrie 2020, în cadrul unei acţiuni comune cu efective din cadrul poliției și jandarmeriei, au fost verificate lăcașurile de cult de pe raza municipiului...
Reprezentanţii cultelor religioase au susţinut, la o întâlnire de lucru organizată de Secretariatul de Stat cu privire la măsurile pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, că în perioada...