Un tânăr cetățean belgian în vârstă de 20 de ani a dispărut azi-dimineață, în jurul orei 10, din localitatea clujeană Mănăstirea, comuna Mica. La fața locului...
Primăria Municipiului Dej anunță restricții de circulație în Piața Bobâlna cu ocazia desfășurării evenimentelor dedicate copiilor, care vor avea loc în data de 31 mai, începând...
Trei sportivi de la CS Unirea Dej au fost convocați la lotul național de seniori al României în vederea participării la preliminariile Campionatului European din 2019. Mai...
Sâmbătă, 2 iunie, cu începere de la ora 10:00, va avea loc, în localitatea Mănăstirea, „Cupa Mica Junior-fotbal pe nisip”. Evenimentul sportiv, organizat de Primaria, Consiliul...
După scandalul în care a fost implicat fostul tenismen Ilie Năstase, care s-a urcat băut la volan și a fost reținut de polițiști, Ministerul Afacerilor Interne...
Ministerul Finanţelor Publice va acorda un termen suplimentar pentru dotarea operatorilor economici cu aparate de marcat electronice fiscale, pentru a nu fi sancţionaţi, până la 1...
Valoarea totală a restanţelor la creditele în lei a ajuns, în aprilie 2018, la 5,2 miliarde de lei, faţă de 4,78 miliarde de lei în decembrie...
Fiul preşedintelui Siriei, Bashar al – Assad, Hafez, în vârstă de 16 ani, va participa în luna iulie la Olimpiada Internaţională de Matematică de la Cluj-Napoca,...
Un tânăr a decedat ieri după-amiază într-o maşină care a luat foc într-o benzinărie din Cluj-Napoca. Incendiul care a izbucnit ieri după-amiază, în jurul orei 15:15,...
Un apel la 112 a anunțat în urmă cu puțin timp că un incendiu a izbucnit în localitatea Căprioara din comuna Recea Cristur. La fața locului...