Ieri după-amiază, cu doar câteva zile înainte de sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II a organizat tradiționalul pelerinaj pe Dealul Bacăului. În...
Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, Dej II, strada Regina Maria nr. 4, organizează un pelerinaj, duminică, 10 septembrie, cu începere de la ora 17:00, la altarul de...
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit crucile care vor fi așezate pe cupolele lăcașului de cult din...
În Biserica Spitalului Municipal Dej, cu hramul „Sfinţilor Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni Cosma şi Damian”, credincioşii au participat, miercuri, 12 iulie, la...
Mănăstirea din Vad și-a sărbătorit hramul – Sfântul Ștefan cel Mare -, cu această ocazie Sfânta Liturghie fiind oficiată de ÎPS Andrei Andreicuț. În a patra duminică...
Ieri, 29 iunie, când au fost sărbătoriți „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, credincioșii din cartierul Viile Dejului, dar și din împrejurimi, s-au adunat în număr mare...
Preot Asist. Univ. Dr. Olimpiu Nicolae Benea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a onorat invitația preotului protopop Ioan Buftea de a veni în...
„Credința neclintită, fidelitatea absolută și o inimă tandră și iubitoare”, acestea sunt virtuțile femeii creștine enumerate de Mitropolitul Clujului în cuvântul de învățătură adresat la duminica...
Marți, 25 aprilie, cu începere de la ora 17:00, în Parohia „Sfântul Andrei” din municipiul Dej, cartierul Mulatău, păstorită de către părintele Silviu Pop, Înaltpreasfințitul Andrei...
Biserica Ortodoxă Dej III cu hramul ”Sfânta Treime” a găzduit în această după-amiază un concert de pricesne prin care s-a marcat Sărbătoarea Floriilor. Evenimentul de suflet, organizat...