Conectează-te cu noi

Politic

Theodor Paleologu, garantat Băsescu

Publicat acum

pe

Partidul Mișcarea Populară sub tutela lui Traian Băsescu și-a anunțat candidatul-surpriză la alegerile prezidențiale din toamna aceasta. Theodor Paleologu se alătură cursei prezidențiale în culorile dreptei conservatoare.

”A început campania de strângere a semnăturilor pentru candidații la președinție. Criza din politica românească și gafele președintelui Iohannis din ultima perioadă aruncă o umbră de îndoială asupra viitorului președinte al României. Candidații deja anunțați la prezidențiale nu mai miră pe nimeni, dar partidul de opoziție, PMP aduce un altfel de politician.

Senatorul clujean, Vasile-Cristian Lungu, președintele PMP Cluj anunță că Partidul Mișcarea Populară va avea cel mai potrivit candidat pentru președinția României prin participarea omului de cultură, istoricul și diplomatul Theodor Paleologu. Fiul lui Alexandru Paleologu, candidatul PMP la președinția României duce mai departe moștenirea tatălui său de a fi un om multilaterial dezvoltat, cu experiență în științele umaniste inclusiv în politică.

Theodor Paleologu a fost ambasador și ministru al Culturii cât și deputat în legisatura 2008-2012. Având acest profil bogat, senatorul Vasile-Cristian Lungu susține faptul că Theodor Paleologu este un candidat puternic și odată ales va reprezenta România cu onoare și pricepere în relațiile externe, iar pe plan intern, cunoscând deja ca deputat și ministru situația politicii din ultimii ani va știi cum să se raporteze, ca președinte la neajunsurile României.

Theodor Paleologu a cochetat și în trecut cu Partidul Mișcarea Populară alături de alt om cu greutate culturală, filologul Adrian Papahagi. Astfel, au trasat o linie creștină și democratică în politica românească. Paleologu reprezintă linia conservatoare, de dreapta a PMP-ului și este pe deplin susținut de echipa lui Traian Băsescu.

Candidații celorlalte partide au un handicap de imagine ceea ce înseamnă că în luna noiembrie românii vor avea încă o alegere dificilă de făcut atunci când vor alege viitorul președinte al României. USR mizează pe Dan Barna, PNL continuă cu actualul președinte Klaus Iohannis, ALDE va fi reprezentat de Călin Popescu-Tăriceanu, iar PSD înaintează cu prim-ministrul României, Vasilica-Viorica Dăncilă.

Partidul Mișcarea Populară a desemnat un candidat care deși nu a fost într-un mod vizibil activ politic, a rămas apropiat de valorile promovate de către populiști. În luna iulie, Traian Băsescu îl numise pe Theodor Paleologu printre posibilii candidații aleși de către Partidul Mișcarea Populară pentru alegerile prezidențiale din toamnă alături de Mihail Neamțu și Adrian
Papahagi. Cu noul candidat, marca Băsescu, turul 2 s-ar putea să nu mai fie atât de ușor pentru Viorica Dăncilă (PSD) și Dan Barna (USR).

Theodor Paleologu este susținut într-un mod activ la Cluj de către echipa PMP; senatorul Vasile-Cristian Lungu afirmă că surpriza pregătită de Traian Băsescu oferă electoratului șansa de a alege un candidat potrivit pentru președinția României care să dea peste cap planurile adversarilor politici Dăncilă și Barna. Prezența candidatului PMP la președinție schimbă tonul alegerilor din noiembrie 2019, aducând pe listă profilul unui om politic cu rădăcini culturale și experiență atât pe plan național și internațional. Theodor Paleologu se bucură și de sprijinul colegilor săi, Mihail Neamțu și
Adrian Papahagi care au susținut mereu linia Dreptei Conservatoare a Partidului Mișcarea Populară”, anunță PMP printr-un comunicat de presă.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER