Conectează-te cu noi

Social-Cultură

Un profesor de matematică din Dej a obținut locul I la ”Digitaliada”

Publicat acum

pe

Un profesor din Dej a obținut locul I la ”Digitaliada”, concurs care încurajează crearea de materiale cu conținut original și open source, utile procesului de învățare în limba română. 

La concursul desfășurat în București au fost înscrise 129 de materiale digitale educaționale. Concursul, organizat în cadrul proiectului Digitaliada al Fundației Orange, s-a adresat în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și tuturor persoanelor de peste 18 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare din ciclul gimnazial.

În cadrul acestei ediții au fost introduse trei secțiuni distincte pentru înscrierea materialelor digitale – Aplicații, Conținut video și Proiecte didactice. În cadrul fiecărei categorii au fost premiate 3 materiale, valoarea totală a premiilor fiind de 8000 euro. Câștigătorii vor primi echipamente digitale performante, astfel încât să le fie susținută în continuare munca de dezvoltare și creare de conținut educațional digital în limba română.

La secțiunea ”Aplicații”, premiul I s-a revenit profesorului Sorin Borodi, de la Liceul Teoretic ”Alexandru Papiu Ilarian” Dej, profesor cu o experiență de 27 ani în domeniu şi gradul didactic I.

SECȚIUNEA APLICAȚII

Premiul I – Sorin Borodi, profesor de matematică din Dej, județul Cluj, cu materialul „Conul” – aplicație ce include toate etapele necesare parcurgerii temelor despre figura geometrică numită con. Premiul este un laptop performant, cu o valoare de aprox. 2000 de euro.

Premiul II –  Elena Buric, profesor de limba franceză din județul Tulcea, pentru materialul „Corpul uman. Învață să vorbești despre corpul uman în limba franceză!” – aplicația reprezintă un dispozitiv complet de învățare online a limbii franceze, care poate fi folosit atât la clasă, cât și în mod independent. Premiul este un laptop performant, cu o valoare de aprox. 1000 de euro.

Premiul al III-lea – Florin Pop, profesor de informatică și T.I.C din județul Maramureș, pentru aplicația „Structura unui sistem de calcul” – soft educațional interactiv pentru clasa a V-a, la materia TIC și Informatică, cu ajutorul căruia elevii vor descoperi ce este un computer. Premiul este un hard extern, cu o valoare de aprox. 800 de euro.

SECȚIUNEA CONȚINUT VIDEO

Premiul I – Anda Laura Silea, profesor de limba și literatura română din județul Brașov, pentru aplicația „Idei principale la îndemână” – o lecție video de prezentare a conceptului de idei principale. Premiul este un laptop performant, cu o valoare de aprox. 1500 de euro.

Premiul II – Mihai Agape, profesor de Informatică și T.I.C. din județul Mehedinți, pentru o serie de tutoriale video pentru un joc cu personajul Gobo. Premiul este o cameră video, cu o valoare de aprox. 800 de euro.

Premiul III – Ionel Dumitru Nedelcu, profesor de limba română din județul Dolj, pentru proiectul digital „Verbele Predicative” – o serie de tutoriale video despre identificarea verbelor predicative. Premiul este un hard extern, cu o valoare de aprox. 500 de euro.

SECȚIUNEA PROIECTE DIDACTICE

Premiul I – Florin Pop, profesor de informatică și T.I.C din județul Maramureș, pentru aplicația „Siguranța pe Internet” – proiect didactic cu implementarea aplicațiilor Google pentru Educație. Premiul este un laptop performant, cu o valoare de aprox. 800 de euro.

Premiul II – Didina Botgros, învățătoare din județul Hunedoara, pentru aplicația Orizontul local Aninoasa – material digital structurat pe 2 teme ample de conținut și mai multe subteme: orizontul apropiat, cum ar fi sala de clasă , școala, localitatea și orizontul local  cu referire la  probleme ale vieții reale, așa cum apar ele în context cotidian, cu focus pe identificare de soluții, rezolvarea de probleme ale lumii reale, în scopul dezvoltării competențelor pentru viață. Premiul este o tabletă cu o valoare de aprox. 500 de euro.

Premiul III – Ovidiu Huțuleac, profesor de matematică din județul Suceava, pentru proiectul digital „Teorema lui Pitagora”, care împreună cu aplicațiile „Proiecții ortogonale pe o dreaptă”, „Teorema înălțimii”, „Teorema catetei” și „Noțiuni de trigonometrie” constituie un pachet destinat predării – învățării – evaluării unității de învățare „Relații metrice în triunghiul dreptunghic”. Premiul este un hard extern, cu o valoare de aprox. 250 de euro.

Juriul celei de-a doua ediții #Digitaliada a fost format din: prof. univ. dr. Radu Gologan, președinte al Societății Române de Matematică și coordonator al Lotului Olimpic de Matematică – președintele juriului; dr. Ciprian Fartușnic, director general, Institutul de Științe ale Educației; Cristian Pațachia – Development & Innovation Manager – ‎Orange România; Roxana Rugină – fondator al platformei SimplonRomânia.org și consultant în dezvoltarea afacerilor sociale și a tehnologiilor educaționale; Amalia Fodor, director Fundația Orange.

Digitaliada este un program de educație digitală care își propune încurajarea folosirii tehnologiei pentru îmbunătățirea performanței școlare a elevilor.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER