Conectează-te cu noi

Sport

Unul plânge, altul râde. Cupa României ajunge la Papp&Co., Falub dezamăgit

Publicat acum

pe

foto: DolceSport

foto: DolceSport

Steaua Bucureşti a câştigat Cupa României după ce a învins, aseară, pe Arena Naţională, cu scorul de 3-0, echipa Universitatea Cluj, în finala competiţiei.

Golurile au fost marcate de Adrian Popa ‘9 şi ’53 şi Raul Rusescu ’48. În urma acestei victorii, dejeanul Paul Papp se află la al treilea său trofeu câștigat în tricoul roș-albastru, după campionat și Cupa Ligii.

„Este un moment special pentru mine, pentru că e primul campionat pe care îl câştig. Vreau să dedic toate trofeele soţiei mele. A fost un sezon dificil, dar am arătat caracter şi seriozitate. Le-am arătat tuturor că suntem o echipă puternică, acum aşteptăm să vină alături de noi şi galeriile”, a spus Papp la finalul meciului.

De cealaltă parte, antrenorul ”șepcilor roșii” este tot un dejean. Adrian Falub a recunoscut superioritatea Stelei.

”Prima repriză a fost echilibrată, dar în a doua Steaua a dominat copios. Îi felicit pe adversari pentru victorie, au meritat-o din plin. Noi am făcut o nouă finală după 50 de ani, era normal să ne fie greu. Cred că puteam face mai mult decât am făcut până acum, dar având în vedere situaţia în care suntem, era greu”, a spus Falub la final.

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER