Sport
VOLEI | Unirea Dej întâlnește sâmbătă formația CSM Câmpia Turzii, în a III-a etapă din play-out
Publicat acum
6 anipe
de
Dorin CocișEchipa de volei CS Unirea Dej va întâlni sâmbătă, 30 martie, în deplasare, formația CSM Câmpia Turzii.
Partida, care face parte din a III-a etapă a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, se va disputa cu începere de la ora 18:00.
Vă reamintim, etapa precedentă, CS Unirea Dej a pierdut cu scorul de 1-3, meciul de pe teren propriu disputat în compania formației CS Știința Explorări Baia Mare.
Până în acest moment, CS Unirea Dej se afă pe prima poziție în clasamentul locurilor 7-10, cu 31 de puncte acumulate, iar CSM Câmpia Turzii se află pe a III-a poziție în același clasament, cu 16 puncte strânse până acum.
Turneul locurilor 7-10 va stabili doar ordinea din ierarhia finală a competiției. Asta pentru că deja sunt cunoscute cele două echipe retrogradate în Divizia A2: fosta campioană, Tricolorul LMV Ploiești, retrasă din campionat încă dinaintea primei etape și VCM Piatra Neamț, formație care a abandonat după turul sezonului regulat.