Sport
VOLEI | Unirea Dej întâlnește sâmbătă formația CSM Câmpia Turzii, în a III-a etapă din play-out
Publicat acum
7 anipe
de
Dorin Cociș
Echipa de volei CS Unirea Dej va întâlni sâmbătă, 30 martie, în deplasare, formația CSM Câmpia Turzii.
Partida, care face parte din a III-a etapă a Fazei a II-a din Divizia A1 la volei masculin, se va disputa cu începere de la ora 18:00.
Vă reamintim, etapa precedentă, CS Unirea Dej a pierdut cu scorul de 1-3, meciul de pe teren propriu disputat în compania formației CS Știința Explorări Baia Mare.
Până în acest moment, CS Unirea Dej se afă pe prima poziție în clasamentul locurilor 7-10, cu 31 de puncte acumulate, iar CSM Câmpia Turzii se află pe a III-a poziție în același clasament, cu 16 puncte strânse până acum.
Turneul locurilor 7-10 va stabili doar ordinea din ierarhia finală a competiției. Asta pentru că deja sunt cunoscute cele două echipe retrogradate în Divizia A2: fosta campioană, Tricolorul LMV Ploiești, retrasă din campionat încă dinaintea primei etape și VCM Piatra Neamț, formație care a abandonat după turul sezonului regulat.
Citește și:

De ce atacatorii ambulanței de la Dej riscă ani de închisoare? Noua lege, în vigoare chiar din ziua atacului

Clipurile de pe TikTok cu ”ambulanţa neagră”, în vizorul CNA, după atacul din comuna Recea Cristur

Șofer din Dej, băut la volan pe un drum comunal din Sălaj. A fost tras pe dreapta după miezul nopții












