Conectează-te cu noi

Social-Cultură

UNTOLD Festival. 240.000 de petrecăreți s-au bucurat de SHOW

Publicat acum

pe

Untold Festival Ziua 3 (4)

Prima ediție a celui mai așteptat eveniment muzical al anului în România, UNTOLD Festival, desfășurat în perioada 30 iulie – 2 august la Cluj-Napoca, a impresionat peste 240.000 de festivalieri prezenți la eveniment. 170 de artiști au creat o atmosferă memorabilă timp de peste 88 de ore și, în medie, 60.000 de festivalieri s-au bucurat zilnic de prestațiile unora dintre cei mai apreciați artiști ai momentului.

Ultimele două seri de festival au înregistrat vârfuri de audiență în premieră pe URSUS UNTOLD Arena pentru prestațiile headlinerilor Armin van Buuren și David Guetta. Aplauzele pline de energie ale publicului și piesele cântate la unison aproape că au acoperit sunetul focurilor de artificii de la finalul fiecărei zile, printre cele mai speciale elemente care au contribuit la vibe-ul unic al festivalului.

“Dorim să mulțumim festivalierilor și comunității clujene pentru că au fost alături de noi. Am avut alături de noi un public cu un comportament exemplar, care ne-a sprijinit să realizăm o primă ediție de succes cu foarte puține incidente. Apreciem înțelegerea comunității locale și vă reasigurăm de toată implicarea noastră de a respecta toate normele referitoare la amprenta în comunitate pe parcursul festivalului, fără de care acesta nu ar fi fost o reușită.

Ne bucurăm că după mai bine de șapte luni de muncă continuă, în care am visat și am sperat să creăm un eveniment memorabil, am reușit să oferim publicului o experiență unică în România. Peste 150 de artiști au avut parte de showuri de neuitat la Cluj-Napoca și toți vor să se reîntoarcă anii viitori în fața aceluiași public de neegalat. Eforturile noastre au fost răsplătite de entuziasmul și aplauzele unui public nespus de frumos, pe care sperăm să-l vedem și la ediția următoare.spune Bogdan Buta, Director General UNTOLD Festival.

Festivalierii s-au bucurat pe parcursul celor patru zile de atmosferă unică a orașului din această perioada. Sala Polivalentă și Parcul Central au întâmpinat, la rândul lor, festivalierii cu instalații pe perdea de apă și proiecții de video mapping, dar și concerte și multiplele activițăți de relaxare. Fanii muzicii rock și retro au participat la convertele dedicate din Piața Unirii și Euforia Music Hall, iar la Ștrandul Sun activitățiile de relaxare au făcut preferatele festivalierilor.

Vedeta incontestabilă a festivalului a fost scena principală de pe URSUS UNTOLD Arena, a cărei efecte speciale au încântat atât headlinerii, cât și publicul. AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și ATB sunt doar câțiva dintre artiștii care au comunicat pe conturile lor de Facebook sau Instagram, experiența inedită din cadrul concertelor susținute la UNTOLD Festival, postările lor adunând zeci de mii de aprecieri din toată lumea.

Între 29 iulie și 2 august, site-ul festivalului a înregistrat aproape 500.000 de vizitatori unici, cu un minimum de 1.400 de vizitatori aflați simultan pe site în orice moment al zilei. Accesările site-ului untoldfestival.com au fost realizate în proporție de 53% de pe dispozitive mobile. Conform datelor analitice înregistrate, peste 75% dintre vizitatori au vârste cuprinse între 18 și 34 de ani și vin țări precum: România, Marea Britanie, Germania, SUA, Ungaria, Italia, Franta, Spania, Olanda, Austria. Aplicația de mobil UNTOLD Festival, lansată cu 5 zile înainte de festival are peste 30.000 de download-uri.

Din totalul de participanți, 15% au fost turiști veniți la UNTOLD Festival din țări precum: Mexic, Noua Zeelandă, Japonia, Coreea de Sud, SUA și Canada, Olanda, Polonia, Marea Britanie, Franța, Germania, Ungaria, Cehia, Spania.

Aproape 5.000.000 de persoane au interacționat cu pagina de Facebook al festivalului în ultima săptămână, dintre care peste 830.000 de fani au intracționat direct cu pagina prin comentarii, like-uri și share-uri. Spot-ul oficial al festivalului, teaser-ul și videoul de prezentare a scenei principale au cumulat un reach de 1.067.000 și peste 320.000 de vizualizări pe Facebook.

Construcția scenei principale însumează: 1.200 mp decor, 306 mp de ecrane video, 533 de lumini și proiectoare, efecte pirotehnice impresionante și 11 variante de proiectare. În echipa de producție de la scena principală am avut alături de noi specialiști care lucrează cu Armin van Buuren, Tiesto și Hardwell. Decorul scenei a invitat publicul să se lase purtat într-o lume de basm, să evadeze din cotidian pentru 4 zile în care experențe memorabile sunt puse în valoare de inovații tehnologice.

Despre UNTOLD

UNTOLD Festival se va desfășura în perioada 30 iulie – 2 august, la Cluj-Napoca, și va aduce  pentru prima dată în România, pe aceeași scenă, patru dintre cei mai îndrăgiți artiști electro-dance-music din întreaga lume: AVICII, ARMIN van BUUREN, DAVID GUETTA și DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE. Pe scenele festivalului de la Cluj vor urca peste 150 artiști internaționali și naționali,  dintre care amintim: ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, Dj Premier, AronChupa, Foreign Beggars, Wilkinson, ANDYC, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie, Michael Calfan, Lost Frequencies, Gentleman și Gramatik.

UNTOLD Festival este proiectul major de divertisment al programului Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeană a Tineretului, organizat de Federaţia SHARE Cluj-Napoca în parteneriat cu organizaţia Student Plus, fondator al Federaţiei SHARE Cluj-Napoca.

Citește și: 

UNTOLD Festival. Dimitri Vegas & Like Mike și ATB ”au aruncat în aer” Cluj Arena – FOTO/VIDEO

UNTOLD Festival. AVICII a umplut Cluj Arena. Tot stadionul a cântat ”Wake me up” – FOTO/VIDEO

UNTOLD Festival DAY 3 a fost SOLD OUT. Armin van Buuren a CUTREMURAT Cluj Arena – FOTO/VIDEO

UNTOLD Festival. Petrecăreții au fost în delir la DAVID GUETTA – FOTO/VIDEO

 

 

Social-Cultură

Ce filme vor rula la cinematograful 3D din Dej în perioada 23 februarie – 1 martie

Publicat acum

pe

Primăria Municipiului Dej anunță programul Sălii Multimedia 3D, din incinta Muzeului Muzelui Municipal Dej, pentru perioada 23 februarie – 1 martie 2018.

VINERI – 23 februarie 2018

  • ORA 17:00 FAST AND FURIOS 8 ( A.P. +12 ANI, DURATĂ 130 DE MIN.)

SÂMBĂTĂ – 24 februarie 2018

  • ORA 11:00 PINGUINII DIN MADAGASCAR (FILM 3D; A.G., DUBLAT IN ROMÂNĂ, DURATA 92 DE MIN.)
  • ORA 17:00 JURNALUL LUI BRIDGET JONES (FILM ROMANTIC; A.P.+12 ANI, DURATĂ 93 DE MIN.)

MARȚI – 27 februarie 2018

  • ORA 17:00 MARE ȘI TARE (COMEDIE; A.P. +15 ANI, DURATĂ 96 DE MIN.)

MIERCURI – 28 februarie 2018

  • ORA 17:00 CEI OPT ODIOȘI ( A.P. +15 ANI, DURATĂ 161 DE MIN.)

JOI – 01 martie 2018

  • ORA 17:00 WOLVERINE (FILM 3D; A.P. +12 ANI, DURATĂ 137 DE MIN.)

Dragi spectatori, biletele pot fi procurate din incinta Librăriei Municipale Dej, de marți până sâmbătă, în intervalul orar 8:00 – 16:00, cu maxim o zi înainte de rularea filmului sau cu o oră înaintea rulării filmului. Biletele se vând în limita locurilor disponibile, iar accesul în sală cu mâncare și băuturi alcoolice este strict interzis”, se precizează într-un comunicat de presă.

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

Social-Cultură

Concert COMPACT – ”După ani și ani”, îndrăgiții rockeri revin în Dej

Publicat acum

pe

COMPACT – una dintre cele mai îndrăgite formații rock din țară – va susține la Dej un super-concert intitulat ”După ani și ani”.

Studio MagicStar Dej este unicul ”responsabil” pentru sosirea legendarei trupe Compact B la Dej. Concertul va avea loc luni, 12 martie, cu începere de la ora 19, în Centrul Cultural Arta. Hit-urile ”Trenul pierdut”, ”Să te gândești la mine”, ”Singur în noapte”, ”Mă voi întoarce” şi ”Fata din vis” vor răsuna în boxele noului obiectiv cultural din centrul orașului, iar nostalgicii iubitori de rock vor putea cânta și dansa pe melodiile care au marcat drumul în viaţa multor oameni.

Conform organizatorilor, biletele – în valoare de 45 de lei – se vor găsi în perioada 26 februarie – 9 martie la Centrul Cultural Arta, urmând ca în ziua recitalului prețul unui bilet să fie 50 de lei (pentru grupuri din Gherla bilete la nr. de tel. 0745127970).

În prima parte, spectatorii se vor bucura de un concert susținut de trupa Coco, formație înființată de Adrian ”Coco” Tinca, basistul COMPACT.

Continuă să citești

Social-Cultură

Raportul CURȚII DE CONTURI: Abateri de MILIOANE la Primăria Dej! Angajații au fost plătiți nejustificat

Publicat acum

pe

Curtea de Conturi a României a emis recent o sinteză a acțiunii de audit desfășurate în vara anului trecut la Primăria Municipiului Dej. În urma controlului s-au descoperit mai multe deficiențe.

Inspectorii Curții de Conturi au descoperit că în intervalul iulie 2014 – 2017 au fost angajate și plătite nejustificat din bugetul local drepturi de personal în sumă de 2.928.002 lei, prin stabilirea eronată a salariilor de bază acordate salariaților entității, ca efect al includerii sporului de dispozitiv în procent de 25% în salariul de bază, contrar prevederilor legale.

Alte nereguli descoperite de Curtea de Conturi:

  • Neprezentarea de ordonatorul de credite spre analiză şi aprobare către autoritățile deliberative a execuției bugetelor întocmite pe cele două secțiuni şi la termenele prevăzute de lege;
  • Neînregistrarea în conturile corespunzătoare a contribuției în numerar în sumă de 24.000 lei la constituirea patrimoniului inițial al unor asociații de dezvoltare intercomunitare;
  • Neevaluarea și neevidențierea programelor informatice create de angajații proprii în contul de imobilizări necorporale precum și în contul 721 ,,Venituri din producția de active fixe necorporale”, implicit necalcularea și neevidențierea amortizării acestora; valoarea cuantificată de unitate în timpul auditului este de 53.000 lei.
  • Regulamentul de organizare şi funcționare a aparatului de specialitate al primarului nu este actualizat, şi nu este corelat cu Organigrama aprobată pentru anul 2016;
  • În anul 2016 entitatea nu a realizat operațiunea de autoevaluare a sistemului de control intern/managerial;
  • Activitatea de audit public intern în anul 2016 nu s-a desfășurat cu respectarea întocmai a prevederilor legale;
  • Organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv nu s-a realizat cu respectarea întocmai a prevederilor legale.
  • În cazul contribuabililor persoane fizice din localitățile componente ale Municipiului Dej impozitul pe clădiri s-a stabilit la un nivel mai mic decât cel prevăzut de lege, urmare ajustării valorii impozabile a clădirilor cu coeficientul de corecție corespunzător rangului V în loc de rangul II, fiind stabilită o diferenţă de impozit de 26.406 lei pentru care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 2.541 lei.
  • Pentru terenurile amplasate în intravilan înregistrate în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, respectiv la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții în suprafață de până la 400 m², impozitul s-a stabilit la un nivel mai mic decât cel prevăzut de lege în cazul contribuabililor persoane fizice din localitățile componente ale Municipiului Dej, fiind stabilită o diferenţă de 43.522 lei, pentru care s-au calculat majorări de întârziere de 4.394 lei;
  • Impozitul/taxa pe terenurile amplasate în extravilan s-a stabilit la un nivel mai mic decât cel prevăzut de lege în cazul contribuabililor din localitățile componente ale Municipiului Dej respectiv în cazul contribuabililor ce au închiriat pășuni din domeniul privat al municipiului;
  • Nu există concordanță între datele din registrul agricol și datele din evidența fiscală în ceea ce privește terenurile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice;
  • Nu s-au înregistrat și încasat în termenul legal veniturile cuvenite bugetului local constând în diferență din regularizarea taxei pentru eliberarea autorizațiilor de construire în sumă de 75.706 lei, la care se adaugă majorări de întârziere în sumă de 6.814 lei;
  • Nerealizarea la bugetul local a unor venituri din aplicarea prescripției extinctive, în sumă de 306.537 lei, reprezentând garanții de participare la licitații, pentru care s-a prescris dreptul creditorilor la recuperare;
  • Neurmărirea, neîncasarea şi neevidențierea veniturilor cuvenite bugetului local în sumă estimată de 286.711 lei, reprezentând 50% din valoarea chiriei încasate de ordonatorii de credite din subordine;
  • Nerealizarea veniturilor din concesiuni în cuantumul şi la termenele legale precum şi neurmărirea îndeplinirii de către concesionar a obligațiilor asumate prin contract şi neaplicarea măsurilor prevăzute pentru reziliere în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale; Valoarea diferenței veniturilor din concesiuni este de 17.244 lei pentru care s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 12.926 lei;
  • Necalcularea neevidențierea şi neîncasarea veniturilor din închirieri în cuantumul legal pentru bunul imobil situat în Str. Regina Maria nr. 12; Valoarea estimată a veniturilor cuvenite bugetului local este de 42.011,65 lei din care 38.155,62 lei aferent perioadei de prescripție;
  • Nereglementarea și nerealizarea veniturilor bugetului local din tarifele datorate de furnizorii de rețele de comunicații electronice precum și de deținătorii de elemente suport de infrastructură pentru comunicații electronice pentru accesul pe proprietatea municipiului Dej;
  • Organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii s-au realizat fără a fi respectate întru totul prevederile legale;
  • În intervalul iulie 2014 – 2017 au fost angajate și plătite nejustificat din bugetul local drepturi de personal în sumă de 2.928.002 lei, prin stabilirea eronată a salariilor de bază acordate salariaților entității, ca efect al includerii sporului de dispozitiv în procent de 25% în salariul de bază, contrar prevederilor legale;
  • În intervalul 2014-2016 Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dej a efectuat plăți nelegale în sumă totală de 18.000 lei, prin retribuirea membrilor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, contrar prevederilor legale;
  • Entitatea auditată a plătit în anul 2016, nejustificat, suma de 127.897 lei, în baza unor contracte de finanţare nerambursabilă;
  • Acceptarea la plată şi decontarea necuvenit către SC Gevolt Electric SRL Bistriţa pentru lucrarea ,,Reamenajare şi extindere luciu de apă piscină exterioară şi extindere plaja nisip Complex Balnear Toroc” a unor articole de lucrări care nu respectă specificaţiile proiectantului, a unor cantităţi de lucrări mai mari decât cele real executate în sumă de 132.023 lei pentru care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă de 15.258 lei;
  • Acceptarea la plată şi decontarea necuvenit către SC Saldes SRL Dej a unor cantităţi de lucrări mai mari decât cele real executate pentru lucrarea de Amenajare locuri de joacă în sumă de 8.461 lei pentru care s-au calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere în sumă 1041 lei;
  • Imobilele terenuri și clădiri în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ de stat și care fac parte din patrimoniul public al Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Dej sunt folosite de acestea în absența unui act legal încheiat pentru consimțirea statutului de administrator al acestora care să le confere dreptul de a dispune de acele spații, de a efectua operațiuni de închiriere, lucrări de reparații și investiții a aceste imobile;
  • A fost transferată către o societate comercială, respectiv Salprest Rampă S.A. și scoasă din evidența contabilă, autovidanja cu număr de înmatriculare CJ-12-UMT, fără respectarea cadrului legal aplicabil;
  • Închirierea locuințelor situate pe str. Macazului nr. 6. Macazului 24 şi str. Sărata de Jos nr. 2 s-a realizat în absența unei hotărâri de consiliu local care să reglementeze regimul locuințelor, criteriile în baza cărora se repartizează, categoriile de persoane care pot beneficia de acestea, precum şi modalitatea de stabilire a cuantumului chiriei datorate şi a formatului contractului de închiriere;
  • UATM Dej nu a constituit fondul de risc în afara bugetului local, pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către entitate a împrumutului contractat de Companiei de Apă Someș S.A;
  • Înregistrarea eronată, direct pe cheltuieli, a unor bunuri de natura obiectelor de inventar, a unor active fixe necorporale precum și a unor materiale ce nu s-au utilizat efectiv;
  • S-au efectuat plăți nelegale în sumă de 8.091 lei urmare decontării nejustificate a cheltuielilor reprezentând contravaloare navetă pe distanța Cluj Napoca –Dej pentru un cadru didactic auxiliar;
  • Entitatea auditată nu a achitat suma de 182.557 lei, reprezentând obligații pentru anul 2016 la Fondul pentru Mediu.

Măsurile dispuse și recomandările formulate de Curtea de Conturi:

  • Prezentarea de către ordonatorul principal de credite a execuției bugetelor întocmite pe cele două secțiuni, în lunile aprilie, iulie, octombrie pentru trimestrul expirat, și cel târziu în decembrie, pentru trimestrul al patrulea, spre analiză și aprobare de către autoritatea deliberativă, pentru a redimensiona cheltuielile în raport cu gradul de colectare a veniturilor, prin rectificare bugetară;
  • Actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare al entității, corelarea acestuia cu Organigrama entității și cu statul de funcții. Totodată, vor fi analizate atribuțiile și responsabilitățile cuprinse în fișa postului și se vor completa în mod corespunzător cu situația actuală pentru fiecare post și persoană;
  • Organizarea și exercitarea activități de control intern managerial, în conformitate cu prevederile din Ordinul nr. 400 din 12 iunie 2015, actualizat, pentru aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice, în vederea atingerii obiectivului general al controlului intern managerial, respectiv realizarea obiectivelor entității;
  • Organizarea și exercitarea activități de audit public intern, în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea nr. 672/2002, republicată, inclusiv prin luarea în considerare a prevederilor art. 24 alin. (1^1) din Legea nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, în vederea atingerii obiectivului general al auditului intern, respectiv îmbunătățirea managementului;
  • Organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu în conformitate cu prevederile OMFP nr. 923 din 11 iulie 2014, pentru aprobarea Normelor metodologice generale referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv şi a Codului specific de norme profesionale pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
  • Aprobarea zonelor la nivelul unității administrativ teritoriale și a coeficienților de corecție, stabilirea corectă a impozitului pe clădiri înregistrarea în evidența fiscală și contabilă a diferențelor aferente impozitului pe clădiri pentru contribuabilii persoane fizice din localitățile componente ale Municipiului Dej, și luarea măsurilor legale pentru încasarea acestora;
  • Aprobarea zonelor la nivelul unității administrativ teritoriale și a coeficienților de corecție, stabilirea corectă a impozitului/taxei pe terenul amplasat în intravilanul localităților, înregistrarea în evidența fiscală și contabilă a diferențelor aferente impozitului/taxei pe teren pentru contribuabilii persoane fizice și juridice din localitățile componente ale Municipiului Dej, și luarea măsurilor legale pentru încasarea acestora;
  • Aprobarea zonelor la nivelul unității administrativ teritoriale și a coeficienților de corecție, stabilirea corectă a impozitului/taxei pe terenul amplasat în extravilanul localităților, înregistrarea în evidența fiscală și contabilă a diferențelor aferente impozitului/taxei pentru contribuabilii persoane fizice și juridice din localitățile componente ale Municipiului Dej, și luarea măsurilor legale pentru încasarea acestora;
  • Punerea de acord a datelor din registrul agricol și datele din evidența fiscală în ceea ce privește terenurile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice și juridice, stabilirea corectă a impozitului/taxei pe teren, înregistrarea diferențelor stabilite și luarea măsurilor legale pentru încasarea acestora;
  • Inventarierea şi verificarea tuturor autorizațiilor de construire în vederea identificării celor a căror termen de valabilitate a expirat şi pentru care nu s-au îndeplinit formalitățile legale de declarare a imobilelor construite și regularizare a taxei pentru eliberarea autorizației de construire, verificarea cu privire la stadiul realizării imobilelor pentru care a fost emisă autorizația de construire, stabilirea taxei în funcție de valoarea imobilului construit, regularizarea și încasarea acesteia;
  • Dezbaterea, stabilirea şi aprobarea către Consiliului Local al Municipiului Dej, a cotei cuvenite bugetului local din veniturile realizate din închirierea bunurilor date în administrare către unitățile de învățământ preuniversitar din subordine în concordanță cu prevederile legale şi dispunerea măsurilor necesare în vederea stabilirii, înregistrării în contabilitate și încasării acestora;
  • Inventarierea tuturor contractelor de concesiune aflate în derulare şi urmărirea respectării clauzelor contractuale în ceea ce privește stabilirea, înregistrarea în contabilitate şi încasarea obligațiilor de plată, în vederea realizării veniturilor în cuantumul şi la termenele contractuale, a perceperii daunelor interese, precum şi aplicarea măsurilor prevăzute în cazul nerealizării obligațiilor asumate prin contract;
  • Încheierea unor acte adiționale la contractele încheiate în care la calitatea de concedent să fie înscrisă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Dej, în calitatea sa de autoritate administrativ teritorială.
  • Totodată, va fi elaborată o procedură operațională, care să reglementeze activitatea de concesionare a bunurilor aparținând domeniului public și privat la UATM Dej;
  • Clarificarea suprafeţelor de teren şi a bunurilor deţinute de statul român la adresa din str. Regina Maria nr.12, efectuarea corecţiilor necesare în extrasele de carte funciară precum şi stabilirea corectă a cuantumului chiriei datorate de Platon Gavril, înregistrarea în contabilitate şi efectuarea demersurilor necesare pentru recuperarea acesteia.
  • Clarificarea situaţiei privind vânzarea imobilului situat în Dej, str. Regina Maria nr. 12, iar în condiţiile neîndeplinirii cerinţelor legale solicitarea la instanţele judecătoreşti a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare, a drepturilor şi obligaţiilor care decurg în consecinţă;
  • Elaborarea și aprobarea în condițiile legii a unui regulament în care se vor stabili condiţiile tehnice şi economice în care se realizează accesul la infrastructură al furnizorilor de reţele publice de comunicaţii, stabilind taxele eferente în conformitate cu prevederile Codului fiscal, înregistrarea creanțelor în contabilitate și luarea măsurilor de încasare ale acestora, în condițiile legii;
  • Inventarierea tuturor elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii cu respectarea prevederilor legale, astfel încât posturile din bilanțul contabil anual să fie corelate cu datele înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situația reală a elementelor patrimoniale și totodată organizarea și efectuarea operațiunii de inventariere a documentelor specifice bibliotecii publice conform Ordinului nr. 2.062 din 9 iunie 2000;
  • Stabilirea prejudiciului cauzat entităţii prin includerea în salariul de bază al angajaţilor a sumelor reprezentând spor de dispozitiv acordat nelegal şi recuperarea acestuia, pentru sumele care nu intră sub incidența Legii nr.124/2014, privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice.
  • Regularizarea cu bugetele publice a contribuţiilor aferente drepturilor salariale acordate nelegal;
  • Stabilirea prejudiciului cauzat entităţii prin acordarea în afara cadrului legal a sumelor plătite membrilor Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism şi va lua măsuri pentru recuperarea acestuia, în condiţiile legii. Regularizarea cu bugetele publice a contribuţiilor aferente sumelor acordate nelegal;
  • Stabilirea în documentaţia pentru elaborarea şi prezentarea ofertei, a algoritmului de calcul detaliat care va fi aplicat asupra punctajului obținut în urma evaluării criteriilor de evaluare a propunerii de proiect în ordinea importanţei lor. Documentele justificative acceptate de entitate se vor supune vizei de control financiar preventiv propriu.
  • Întocmirea unui Regulament de alocare a sumelor pentru Culte, în conformitate cu prevederile legale privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România.
  • Stabilirea prejudiciului cauzat bugetului entităţii prin acceptarea la decontare a unor cheltuieli neeligibile, a unor cheltuieli efectuate în afara perioadei de executare a contractelor de finanțare nerambursabile și va lua măsurile de recuparare a acestuia, în condițiile legii;
  • Stabilirea prejudiciului cauzat bugetului local prin plățile efectuate în cazul lucrărilor executate pentru lucrarea ”Reamenajare şi extindere luciu de apă piscină exterioară şi extindere plaja nisip Complex Balnear Toroc” și recuperarea acestuia, inclusiv a foloaselor nerealizate calculate până la data recuperării, în condițiile legii;
  • Stabilirea prejudiciului cauzat bugetului local prin plățile efectuate în cazul lucrărilor executate pentru lucrarea ,,Amenajare locuri de joacă” și recuperarea acestuia, inclusiv a foloaselor nerealizate calculate până la data recuperării, în condițiile legii;
  • Darea în administrare a imobilelor terenuri și clădiri, în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ de stat. Elaborarea un regulament privind închirierea/concesionarea acestor active de către ordonatorii terțiari de credite, prin care v-a stabili procedura de urmat, precum și în mod obligatoriu tarifele minime pentru licitații, modelul de contract precum și cota parte din veniturile încasate care se fac venit la bugetul local;
  • Reintroducerea în patrimoniu a bunului transferat în afara cadrului legal aplicabil către o societate comercială;
  • Stabilirea statutului locuințelor din str. Sărata de Jos, Macazului 6 şi Macazului 24, elaborarea unui regulament privind criteriile de repartizare și termenii închirierii acestora, care să conțină și referiri la condițiile în care chiriașul poate contribui la creșterea gradului de confort al locuinței și va calcula chiria în funcție de suprafața utilizată și în funcție de veniturile familiei;
  • Constituirea fondului de risc în afara bugetului local pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garantarea de către entitate, a împrumuturilor contractate de către terţi;
  • Identificarea de către ordonatorul terțiar de credite, Școala Gimnazială ”Avram Iancu„ Dej, a bunurilor de natura obiectelor de inventar, licențelor achiziționate înregistrate direct pe cheltuieli, și înregistrarea acestora în contabilitate;
  • Stabilirea de către ordonatorul terțiar de credite Şcoala Gimnazială ,,Avram Iancu” Dej, a prejudiciului cauzat bugetului local prin decontarea nelegală a cheltuielilor reprezentând contravaloare navetă cadre didactice și luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia, în condițiile legii;
  • Achitarea sumei de 182.557 lei, reprezentând obligații pentru anul 2016 la Fondul pentru Mediu.

Vezi AICI raportul integral al Curții de Conturi la Primăria Dej!

 

FOTO – Arhivă

Continuă să citești

RECLAMĂ

Facebook

loading...

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER

Cele mai populare