Primăria Municipiului Dej organizează LICITAŢIE PUBLICĂ privind închirierea a două spații comerciale, situate în Piața Bobâlna nr. 8-10. Primul spațiu are o suprafață de 76,85 mp, iar...
Au sunat sirenele de alarmare a populației în această dimineață în municipiul Dej, în cadrul exercițiilor lunare pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și...
Magistraţii Judecătoriei Gherla, care au aprobat cererea de liberare condiţionată a Monicăi Iacob Ridzi arată, în motivare, că aceasta a absolvit în detenţie cursul de calificare...
Un număr de 43 de elevi de liceu şi patru profesori însoţitori din Luduş, pasageri într-un autocar, au fost evacuaţi, ieri, 31 octombrie, pe Autostrada...
Luni, 30 octombrie, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție — Centrul Operațional 3 Cluj-Napoca și Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj, cu sprijinul lucrătorilor...
Sărbătoarea Tuturor Sfinților sau Toți Sfinții, cunoscută și ca Luminația, este o sărbătoare creștină în care sunt sărbătoriți toți sfinții, cunoscuți și necunoscuți. În bisericile occidentale,...
Potrivit Independent, pasionaţii locurilor cu adevărat înfricoşătoare trebuie să uite de Castelul lui Dracula din Transilvania şi să se orienteze către pădurea Hoia Baciu, de lângă...
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) ieri, 30 octombrie, erau înregistrate,...
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) anunță marți că în urma avertizărilor de Cod Galben și Portocaliu din ultimele 24 de ore au fost înregistrate...
Ieri, 30 octombrie, în jurul orei 13:20, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Gherla, Postul de Poliţie Comunal Jucu, au depistat un bărbat, de 57...