Conectează-te cu noi

Sport

OFICIAL. Dejeanul Cătălin ITU la Dinamo București – FOTO/VIDEO

Publicat acum

pe

Fotbalistul dejean Cătălin Itu a fost prezentat oficial la FC Dinamo București. Mijlocașul a fost împrumutat de la campioana CFR Cluj.

FC Dinamo București şi-a prezentat, astăzi, într-o conferinţă de presă, achiziţiile din această săptămână: portarul Plamen Iliev, mijlocaşul Cătălin Itu şi atacanţii Mirko Ivanovski şi Cătălin Ţîră.

Am fost surprins de ceea ce am întâlnit la această echipă. Vom munci enorm pentru a-i face fericiţi pe fani. Şi cei de la CFR Cluj şi-au dorit ca eu să merg la Dinamo, să progresez cât mai mult. Îmi doresc să joc cât mai bine, să ajut echipa cât mai mult. Obiectivul meu este să ajungem în play-off. Tot ceea ce-mi doresc alături de colegii mei este să ajungem acolo unde ne propunem. Sunt foarte optimist pentru ceea ce va urma duminică”, a declarat dejeanul Cătălin Itu.

”Campania de transferuri nu s-a încheiat. Mai avem discuții cu un singur jucător. Sunt mulțumit de jucătorii pe care i-am adus. Urmează ca ei să confirme. Iliev, îl cunoaștem cu toții din campionatul României și de la Ludogorets. Cu Mirko (n.r.- Ivanovski) am lucrat și la Cluj. Pe Cătălin Itu îl cunosc de la Cluj și de la Dej, îl cunosc și pe tatăl său. Iar Cătălin Țîra nu mai are nevoie de nicio prezentare. Sper să-și revină din punct de vedere fizic”, a precizat administratorul special Iuliu Mureşan, în cadrul conferinței de presă de prezentare a noilor achiziții.

CĂTĂLIN ITU

  • Data nașterii: 26 octombrie 1999
  • Pentru România U21: 4 selecții
  • În Liga 1: 59 meciuri / 7 goluri / 5 pase decisive
  • În cupele europene: 6 jocuri
  • Campion al României cu CFR Cluj (2019, 2020, 2021)
  • Supercupa României cu CFR Cluj (2020)
  • Echipe de club: Unirea Dej, Academia Hagi, CFR Cluj

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER