
Asociația „Confluențe Someșene” în parteneriat cu Primăria Municipiul Dej, Consiliul Județean Cluj și Inspectoratul Școlar Județean Cluj organizează în data...












Zeci de oameni din Aluniș au blocat DJ161C, duminică, la podul de la intrarea în sat, nemulțumiți că își rup mașinile în gropi. Șoferii spun că...

Preţul benzinei şi al motorinei va creşte de la 1 ianuarie 2019. Scumpirea vine în urma măsurilor Guvernului: ajustarea accizelor cu inflaţia şi creşterea componentei bio. Astfel,...

De Anul Nou temperaturile maxime pot depăşi în unele zone ale ţării 9-10 grade, iar minimele vor coborî sub zero grade, anunţă meteorologii, conform Mediafax. „În...

Sâmbătă, 22 decembrie s-a deschis sezonul la Băișoara, pe pârtia mare. La Buscat sezonul s-a deschis oficial. Cea mai importantă investiție este cea a drumului dintre...
La 100 de ani de la înfiinţarea universităţii româneşti din Cluj, care va fi aniversată în 2019, UBB ţinteşte să fie recunoscută la nivel internaţional drept...

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede că o persoană declarată inaptă din punct de vedere medical...

DSU anunţă că, în curând, şi cei care deţin telefoane iPhone vor putea primi mesaje de avertizare RO-ALERT, atunci când vor fi emise în cazul unor...