
La Dej, un număr de 377 de absolvenți ai claselor a XII-a, atât din promoția curentă, cât și din seriile...




Unirea Dej a fost eliminată din Cupa României, în urma înfrângerii la limită cu CSA Steaua, scor 0-1 (0-0). Partida...













Județul Bistrița Năsăud s-a aflat ieri, între orele 15.15 – 17.30, sub incidența unor avertizări cod portocaliu de ploi şi grindină, iar pentru intervalul 17.00 –...

O persoană a fost rănită în Cluj-Napoca după ce a fost prinsă, joi după amiază, sub acoperișul unei clădiri care a fost smuls de vântul puternic,...
Un accident de circulație s-a produs în această dimineață, în jurul orei 07:30, pe DN1C, la ieșire din Gherla spre Cluj-Napoca. Din primele informații, în accidentul...
Ieri, 29 iunie, când au fost sărbătoriți „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, credincioșii din cartierul Viile Dejului, dar și din împrejurimi, s-au adunat în număr mare...

Muzeul Național al Țăranului Român va găzdui în perioada 6 — 23 iulie 2017 expoziția de pictură intitulată „O teofanie în piatră și în duh”. Să...

A fost prăpăd în municipiul Dej – Vântul puternic a făcut ca acoperișurile mai multor blocuri să se desprindă și să cadă la pământ. Localnicii îngroziți au...

Cinci voleibaliști au semnat contracte cu Unirea Dej. Patru dintre ei au mai evoluat pentru dejeni și se vor întoarce la clubul de pe Valea Someșului. Un...