
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp, în jurul orei 19, în localitatea Sânmărghita, comuna Mica....




Un număr considerabil de sindicaliști dejeni au participat, ieri, la mitingul de protest organizat la Cluj-Napoca, unde au fost prezenți peste...













Instituția Prefectului Județului Cluj, partener activ în cadrul proiectului Camionul de Crăciun — 2016, continuă colaborarea cu Asociația Tășuleasa Social. În prima zi din luna aprilie...
Ieri dimineață, polițiștii din Maramureș și ai Direcției de Operațiuni Speciale au efectuat 70 de percheziții în 12 județe și în municipiul București, la sediile unor firme...

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, sărbătorește Ziua Internațională a Cărții pentru Copii, prilej cu care organizează o...

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Cluj, va participa în perioada 2-4 aprilie 2017, la cea...

Miercuri, 29 martie, în cadrul programului național „Săptămâna Altfel”, la Școala Gimnazială Chiuiești, a avut loc cea de-a doua ediție a proiectului educațional „Chiuieștenii au talent”....
O elevă a Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Dej a reușit să se califice la faza națională de tenis de masă, în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului...
Echipa de volei Unirea Dej va întâlni mâine după-amiază, pe teren propriu, formația CS Volei Caransebeș, în a V-a etapă din cadrul turneului pentru locurile 7-12. Meciul...