Un accident rutier s-a petrecut azi-noapte, în jurul orei 02:45, pe raza localității Aluniș. Din primele informații, un autoturism s-a...
Trei atleți de la LAPI Dej au obținut șase medalii la Campionatul Național ”Cupa micului atlet”. Competiția a avut loc...
Primăria Municipiului Dej realizează în această perioadă, lucrări de reparații pe străzile Dobrogeanu Gherea, Vidin, Mărăști( parțial), Horea, Ștefan Cicio Pop și Carpați (parțial). Intervențiile se...
Joi, 21 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, din Beclean, în timp ce conducea un autoturism...
Asociația „Jasmine – Copii cu Autism Dej” organizează sâmbătă, 23 mai, între orele 10:00 – 16:00, târgul „Mămici pentru Mămici”, ediția primăvară-vară. Evenimentul, care se va...
Cu ocazia împlinirii a 140 de ani de liberalism, Organizaţia de Femei a PNL Dej invită dejenii vineri, 22 mai 2015, ora 21:30, la lansarea de lampioane...
În ședința de ieri dimineață, deputatul dejean Cornel Itu a votat împotriva proiectului de lege privind majorarea alocațiilor pentru copii. Ulterior, după ce PNL și PSD...
Clubul de fotbal Unirea Dej va întâlni mâine după-amiază, de la ora 18, formația FCM Avântul Reghin. Partida contează pentru etapa cu numărul 25 a seriei a...
UNTOLD Festival, cel mai așteptat festival al anului 2015 în România, aduce pe scena principală de la Cluj-Napoca, greii hip-hopului mondial, Wu-Tang Clan. Pe lângă cei...