Conectează-te cu noi

Ştiri din zonă

Pistolarii cu cagulă din Cluj, prinși de polițiști! Unul a fost reținut pentru 24 de ore – FOTO

Publicat acum

pe

Marți, 3 septembrie, în urma unui apel 112 prin care era sesizat faptul că persoane mascate amenință cu un pistol o participantă la trafic, polițiștii s-au mobilizat rapid și i-au identificat pe cei bănuiți de comiterea faptei. În urma probatoriului administrat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore față de unul dintre bărbați.

În fapt, la data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 19:30, am fost sesizați cu privire la faptul că, pe Calea Dorobanților, din Cluj-Napoca, o femeie care se afla într-un autovehicul a fost amenintata în trafic cu un pistol de către două persoane aflate într-un alt autovehicul, persoane care aveau fețele acoperite cu cagule.

În urma sesizării, toate echipajele din teren au fost alertate, fiind demarate verificari pentru depistarea celor două persoane.

În scurt timp, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au găsit autovehiculul cu care s-ar fi deplasat cele două persoane, la intersecția străzilor Piezișă cu Clinicilor, din Cluj-Napoca. De asemenea, au fost identificate persoanele în cauza, stabilindu-se că este vorba despre doi bărbați de 27 si 31 de ani, din comunele Florești și Iara, județul Cluj.

În urma controlulul autovehiculului, au fost găsite bunuri care au fost ridicate în scopul administrării probatoriului: un pistol neletal, un box metalic, o cagulă ș.a.

Unul dintre bărbați a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de amenințare. Totodată, în privința celuilalt bărbat implicat, care ar fi condus autovehiculul, există suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive, rezultatul fiind pozitiv în urma testării cu aparatura aflată în dotarea polițiștilor. Acestuia i-au fost prelevate probe biologice pentru a se stabili daca a consumat sau nu substanțe interzise.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul și pentru luarea măsurilor legale.

CITEȘTE ȘI:

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER