Povestea VRĂJITOARELOR din Dej. Ce le aducea condamnarea la moarte?

Deși magia neagră și erezia nu au atins în perioada medievală în Transilvania un nivel precum cel din Occident (unde exista o veritabilă vânătoare de vrăjitoare) și aici au existat procese finalizate aproape mereu cu condamnarea la moarte.

Iar motivele – care azi ne pot părea ridicole – erau sufieciente în acele vremuri pentru arderea pe rug sau decapitare. De obicei, femeile erau condamnate pentru vrăjitorie, iar cea incriminată era văduvă, moașă sau extraordinar de frumoasă – în ultimul caz fiind acuzată, de cele mai multe ori de rivalele din societate. Pe scurt, din gelozie. De alte ori femeile erau condamnate fie și din cauză că aveam trăsături distincte pe față, cum ar fi depigmentarea sau unele semne din naștere. Acuzațiile priveau îmbolnăvirea copiilor, infidelitatea ca efect firesc al unor vrăji , farmecele sau transformarea învinuitei în diferite animale bazată pe mărturiile unor vecini. Mai mult, uneori era suficient ca cea suspectată să fie lătrată de câine ca apoi să fie adusă în fața tribunalului.

În Cluj și Dej au existat zeci de procese oficiale de vrăjitorie, iar cele mai multe în timpul principelui Mihail Apafi, în secolul al XVII-lea. Pentru aceasta există și o explicație destul de bizară având în vedere doza de superstiție a poveștii.

“Principele și soția acestuia au avut foarte mulți copii. Aproape toți au murit la vârste foarte fragede. Apoi, nevasta a început să fie obsedată de faptul că i se fac farmece, vrăji , că cineva lucrează împotriva ei. Astfel au loc și câteva procese îndreptate împotriva unor apropiați ai familiei, iar ulterior procese cu vrăjitoare se extind”, povestește pentru actualdecluj.ro Constantin Albinetz, directorul Muzeului Municipal din Dej.

Astfel apare în Transilvania cazul vrăjitoarei Ileana Lenart din Dej, vestită pentru farmecele sale. Doar că soția principelui, Ana Bornemisza, care a și vizitat-o în câteva rânduri pentru a primi ajutor, a susținut ulterior că moartea copiilor se datorează acesteia. Procesul Ileanei Lenart are loc în perioada 5-9 august 1698, iar sentința e previzibilă: ardere pe rug. Odată cu ea sunt condamnate și alte femei din înalta societate care apleaseră la serviciile ei. Acesta este momentul în care se aprind rugurile în toată Transilvania, începând o vânătoarea frenetică de vrăjitoare.

Există chiar și cazuri de vrăjitorie în care principalii acuzatori erau membrii familiei. Aflăm din arhive că numita Ioana Balasz din Dej este acuzată de fiii său că ar fi vrăjitoare, că dispare nopțile din casă, că se întoarce udă, că ia forma unor animale. “Este oarecum traumatizant dacă ne uităm peste asemenea cazuri în care chiar cei din familie spuneau că ești vrăjitoare. Copiii mergeau și depuneau mărturie. Dar este o realitate a acelei perioade violente, așa erau vremurile. Iar publicul gusta din plin execuțiile, erau ca la spectacol”, mai spune pentru aceeași sursă istoricul Constantin Albinetz.

În 29 iunie 1696, în faţa judecătorului din Dej a fost adusă Elisabeta Kiss pentru că şi-a vândut sufletul la diavol şi se ocupă de vrăjitorie, fiind învinuită că ,,fură laptele vacilor”, foloseşte la vrăji o funie de la un om spânzurat şi alte practici necurate. Instanţa a condamnat-o să fie pusă în jug în zilele de târg, în centrul oraşului Dej, ca exemplu pentru alţi doritori, şi să strige cât poate de tare: ,,meritam pedeapsa cu moartea, iar cine mai face ca mine, să moară”. Citește întreaga poveste pe actualdecluj.ro.