Conectează-te cu noi

Politic

ALEGERI LOCALE 2020 | Prima reacție a PSD Dej, după anunțul făcut de Morar Costan

Publicat acum

pe

ALEGERI LOCALE 2020 | La aproape 10 zile de la anunțul făcut de primarul Morar Costan – conform căruia nu va mai candida din partea PSD la următoarele alegeri locale -, social-democrații din organizația locală au reacționat printr-un comunicat de presă.

Redăm, mai jos, comunicatul social-democraților:

”Partidul Social Democrat Dej – Filiala Dej ia poziție în ceea ce privește ultimele acțiuni politice ale actualului primar al municipiului. Social democrații dejeni susțin în primul rând evoluția și dezvoltarea tuturor palierelor de mare importanță ale municipiului, de la cel social până la cel economic și cultural. Interesul PSD Dej se îndreaptă, nu către o luptă acerbă pentru putere, ci către unitatea și bunăstarea dejenilor. Astfel, întreaga organizație locală pune în aplicare schimbări rapide prin care se reflectă doar interesul tuturor cetățenilor din municipiul Dej.

În schimb, actualul primar al orașului a arătat opusul ideilor și crezului organizației social-democrate. Nu condamnăm decizia acestuia, însă ultimele acțiuni ale domniei sale au arătat că principalul interes nu este bunăstarea orașului și a locuitorilor acestuia, ci propriul interes pentru păstrarea unui post ce oricum nu este unul permanent. PSD Dej nu va intra în jocul politic al actualului primar, deoarece aceasta nu este prioritatea organizației. Acest lucru stă în puterea oricărui cetățean al municipiului, deoarece dejenii reprezintă principala voce în ceea ce privește viitorul orașului.

În al doilea rând, în contrast cu aceste ultime întâmplări, social democrații dejeni vor să aducă în lumina opiniei publice faptul că alegerea unui viitor candidat pentru alegerile locale este o acțiune complexă, dar și democratică. Nu ne vom hazarda, ori grăbi în a prezenta dejenilor un viitor candidat doar de dragul cursei politice. PSD Dej a demarat o serie de ședințe interne în care, prin transparență decizională și fără presiuni exterioare, se va alege cel mai potrivit candidat pentru viitoarele alegeri locale, candidat ce trebuie să reprezinte municipiul Dej și interesele locuitorilor acestuia”, a transmis Biroul de Presă PSD Dej.

Alte articole pe același subiect:

Morar Costan: NU voi mai candida din partea PSD! ANUNȚUL edilului | Surse Dej24.ro: S-a făcut “transferul” anului!

USR PLUS Dej nu comentează ”zvonurile” care îl dau pe Morar Costan drept candidat PNL la locale

EXCLUSIV. Ședință BOMBĂ la PSD Dej | Morar Costan, ”executat” de la conducerea organizației + se propun candidați pentru locale

EXCLUSIV. Ultimele noutăți din PSD Dej | S-a format un ”birou de coordonare”

Reclamă
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

RECLAMĂ

RECLAMĂ

PUBLICITATE

TU AI DAT LIKE?

ABONEAZĂ-TE PENTRU ȘTIRI VIDEO

PUBLICITATE

CAUTĂ CE TE INTERESEAZĂ

Web Doar pe Dej24.ro

DONEAZĂ

Dacă doriți să sprijiniți financiar Dej24.ro, CLICK pe butonul de mai jos pentru a dona orice sumă de bani.

PARTENER