Au mai rămas câteva zile până la startul Turului României (11-15 septembrie), una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism din sud-estul Europei. Aflată la a...
Ediţia din acest an a Turului ciclist al României (a 52-a) va avea loc în perioada 11-15 septembrie, pe durata a cinci etape, cu startul la...
În județul Maramureș s-a încheiat etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență, unde reprezentanții ISU Cluj au reușit să se claseze pe primul...
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului automobilistic Klausenburg Retro Racing se va desfășura în perioada 14-15 septembrie în centrul municipiului Dej. Înființat în 2014, Klausenburg Retro...
În perioada 12-14 iulie, la Drobeta Turnu-Severin s-a desfășurat cea de-a treia ediție a Campionatului Național de Minifotbal – secțiunea “OLD-BOYS” (40+), competiție la care a...
Atleţii din România au terminat competiţia destinată juniorilor 1 pe locul doi în clasamentul pe ţări, cu opt titluri supreme, zece medalii de argint şi nouă...
Irimus Radu, Bote Dorin, Oros Adrian si Ioja Dan, patru politisti ai Penitenciarului Spital Dej, membri SNLP, au participat pe 25 iunie 2019, la Praga, la...
Cei mai buni atleţi români ai momentului la categoria juniori 1 şi atleţi străini de valoare vor lua startul probelor de atletism din cadrul Campionatului Balcanic,...
Simona Halep (7 WTA) a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de la Eastbourne, după ce a pierdut în faţa lui Angelique Kerber...
Un licean din Cluj-Napoca a inventat ghiveciul de flori inteligent, care udă singur plantele prin extragerea apei din umiditatea aerului, venind, astfel, în ajutorul celor care...