Studenţii Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca au declanşat azi-dimineață o grevă japoneză şi poartă banderole albe pe braţe la cursuri, în semn de protest faţă de alocarea...
Consilierii locali din Dej se vor întruni astăzi, 18 aprilie, cu începere de la ora 16:00, în cadrul unei ședințe de îndată a Consiliului Local. Pe...
Peste 100 de angajaţi ai Institutului Inimii din Cluj-Napoca au declanşat azi-dimineaţă un protest spontan cu încetarea lucrului, nemulţumiţi de reducerea sporurilor, transmite Mediafax. Angajaţi, asistente...
Patru persoane au fost arestate, iar alta a fost plasată sub control judiciar după ce ar fi furat, dintr-un TIR parcat în curtea unei societăţi comerciale...
Marți, 17 aprilie, în cadrul cercetărilor efectuate într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de furt, faptă înregistrată inițial cu autor necunoscut, polițiștii de la investigații criminale...
Câştigătoarea marelui premiu la tragerea Loto 6/49 de duminică, în valoare de 1.375.546,09 lei, adică peste 295.000 de euro, s-a prezentat luni la agenţia din Târgu-Jiu,...
Parcul Industrial Tetarom III din Jucu va găzdui în această săptămână, în perioada 19 – 22 aprilie, cea de-a 24-a ediție a Târgului Agraria, unul dintre...
Vizitatorii Târgului de Cariere Global de la Cluj-Napoca, aflaţi în căutarea unui loc de muncă, îşi pot testa, în premieră, abilităţile intelectuale şi trăsăturile de personalitate...
Peste 23.000 de elevi și profesori au participat la un proiect de educare în colectarea deșeurilor din plastic, inițiativă comună a Tașuleasa Social și numeroși sponsori....
Un clujean urmărit internațional, pe numele căruia era emis un mandat de executarea a pedepsei cu închisoarea, a fost depistat de polițiștii din Bihor. Luni, 16...