Moment de mare sărbătoare ieri la Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare din comuna Vad. Locașul de cult și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual, prin oficierea Sfintei Liturghii....
Duminică, 26 iulie, credincioșii Parohiei Ortodoxe Cășeiu, au participat în număr foarte mare, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Cu toate că ,,Sfinții Apostoli Petru și Pavel” sunt ocrotitorii...
Duminică, 12 iunie, un grup de pelerini, alcătuit din credincioși ai parohiilor Suarăș și Șomcutu Mic din Protopopiatul Ortodox Român Dej, însoțiți de părintele Daniel Cîmpeanu,...
Dejenii sunt așteptați duminică, 19 iunie, să se alăture la ”Procesiunea Bucuriei de Rusalii”, eveniment organizat de Protopopiatul Ortodox Dej. Protopopiatul Ortodox Dej, cu sprijinul autorităților...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi, 9 iunie, Înălţarea Domnului, cunoscută şi ca Ispasul sau Paştele Cailor, ultima zi din an în care se pot înroşi ouă şi...
Ieri, 29 mai, pe terenul de fotbal din incinta Parcului Balnear „Toroc”, tinerii de la parohiile Ortodoxe Dej III, Nima, Ocna Dej I, Șomcut și Valea...
Duminică, 29 mai, Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dej II, fiind în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr.1 Dej, după Sfânta Liturghie și după miniconcertul de pricescne susținut de corul...
Ieri a avut loc sfințirea Capelei ”Adormirea Maicii Domnului” din cimitirul Parohiei Ortodoxe Urișor, Protopopiatul Dej. Ieri, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de...
Sâmbătă, 21 mai, grupul de cateheză al Parohiei Ortodoxe Dej II, alcătuit din elevi de la Școala Gimnazială Nr. 1 din Dej, au fost premiați de...
Protopopiatul Ortodox Dej organizează Campionatul de fotbal „Cupa Prieteniei”, începand cu data de 21 mai, pe terenul sintetic din incinta Parcului Balnear „Toroc”. Echipele înscrise în campionat...