Social-democraţii vor organiza săptămâna aceasta conferinţe extraordinare judeţene la Cluj şi Sibiu, pentru alegerea conducerii filialelor au declarat, pentru Mediafax, surse din partid. Interimar la şefia...
Edilul municipiului Dej, ing. Morar Costan, a venit cu o reacție după ce partidul din care face parte a pierdut rușinoș în favoarea liberalilor la alegerile...
Astăzi s-au desfășurat alegerile europarlamentare și referendumul pentru justiție inițiat de președintele României, Klaus Iohannis, iar dejenii s-au prezentat în număr mare la urne pentru a...
Organizația PSD Dej transmite printr-un comunicat de presă care sunt investițiile în guvernarea PSD în comunele Cășeiu, Cuzdrioara și Bobâlna. CĂȘEIU Investiții în derulare- Modernizare DC...
La data de 9 mai, românii sărbătoresc, alături de toți europenii, Ziua Europei Unite. Pentru români are o triplă semnificație, întrucât la data de 9 mai...
Premierul Viorica Dancilă urmează să efectueze joi, 9 mai 2019, o vizită la Cluj, potrivit unor surse politice. Se pare că aceasta ar urma să fie...
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul dejeanului Vasile Sălătioan, consilier în cadrul Consiliului Județean Cluj. Potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI),...
Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat joi, într-o conferință de presă, că la Cluj-Napoca va fi construit un centru naţional de excelenţă în neurochirurgie, pentru care...
Deputatul dejean Cornel Itu anunță că lucrările la centura ocolitoare a Dejului sunt cuprinse în bugetul de stat pe acest an. ”Legea bugetului de stat pe...
Deputatul dejean Cornel Itu și-a exprimat intenția de a candida pentru o funcție în cadrul PSD Cluj, motivând că experiența sa va aduce un plus partidului...