Activitatea de voluntariat în situaţii de urgenţă se va considera experienţă profesională şi/sau în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul...
Preşedintele Iohannis a promulgat legea prin care s-a cerut modificarea articolului 33 din Codul Rutier cu privire la Semnalizarea Rutieră şi astfel, lucrările la partea carosabilă...
Valoarea tranzacțiilor terenurilor pentru construcții din primul trimestru al acestui an este de două ori mai mare decât în 2015, potrivit imobiliare.ro. Un semn cât se...
În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au continuat acţiunile pentru protejarea mediului de afaceri împotriva ilegalităţilor economice. 80 de...
Joi și vineri, 12 și 13 mai, reprezentanţi ai CFR Călători au desfăşurat o acţiune de control trenuri care a vizat atât legalitatea călătoriei pasagerilor, cât şi...
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 3-6 mai 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală 561.600 de lei. Au fost depistate...
Meteorologii au emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, care va intra în vigoare astăzi la ora 18:00 şi va fi valabilă până vineri, 13 mai,...
Cei care își doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.). Anul acesta, persoanele interesate de...
Începând de astăzi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) lansează o provocare, aceea de a deveni voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din...
În perioada 1 ianuarie – 4 mai a acestui an, inspectorii ANSVSA au controlat un număr de 3.854 de transporturi de produse de origine nonanimală, care...